8 februarie 2013 – Despre cunoaștere și efectele ei negative


Doamne, nu știu alții cum sunt dar eu le sunt recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea învățământului românesc de la „prefacere” încoace.

Și sunt ceva ani de-atunci deci contribuția trebuie că are ceva consistență. De fapt ce spun eu „trebuie că are” chiar se vede că are, chiar trebuie să le recunoaștem meritele celor care au proiectat și gândit (ordinea în enumerare nu este întâmplătoare). Poate mai puțin celor care trebuiau să aplice ce s-a stabilit, ei au mai încercat și s-au împotrivit, așa mai pe ascuns, celor de sus. Cu toate aceste împotriviri s-a ajuns la țel: creierul neted și chel, fără pitici pe el (la idei ma refer).

Dacă stai de vorbă cu cei de la relații cu publicul, din mai toate domeniile, sigur ajungi la o stare de bine, adică ajungi șă nu mai știi de tine. Poți să stai și-n cap sau dacă preferi în coadă, nici o urmă de cunoaștere n-o să se vadă. O informație, un sfat, o îndrumare…NȚ…nu au căutare nu aduc profit…așa că stai mata tâmpit.

Hm, un exemplu nesemnificativ. Poate. Am un motiv să mă rezum. Postarea face parte din categoria „nu că zic dar vreau să spun”.

Se observă cum se dezvoltă pentru cunoaștere un adevărat cult: cum să fie distrusă din ce în ce mai mult.

Așa că: bravo ocrotitori de națiune, se-nfăptuiește o minune. În țara noastră iubită o nouă încrengătură apare, populația neștiutoare. Ea are doi rami, populația proastă și populația prostită. Există un singur și mare interes, POPULAȚIA să nu fie supusă la stres. S-a gândit o măsură magistrală, se scoate culoarea ROȘU din școală. Nu este o masură unică, nu, defel. Vom mai vedea și alți măsuri ca el.

Să vezi de-acum încolo efecti minunați. Dar ce mă zbat?! Viitorul națiunii este asigurat.

De unde mi se trage această aiureală, mie om fără „școală” (că pe vremea mea… nu era așa)?

De la inspectorul Lavergne, bineînțeles. Altfel ce interes?! Am vrut să știu și eu ce cresc, deocamdată la geam, și nu am putut să aflu neam. Importăm dar nu documentăm. Și de la serviciile bancare, din ce în ce mai precare, și de la cei din sănătate pe care îi evit de-a dreptul frate, și de la…

Ei, nici nu mai zic, nici nu mai spun. Cum afirmam, odată cândva parcă era altfel, erai cu atât mai fericit cu cât creierul ți-era mai încrețit.

Fug, că nu vreau să mi-i vedeți pe toți ăia micii. La pitici mă refer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s