Marţi, 15 ianuarie, 2018 – Mare zăpăceală…

…la mine-n coteţ.

Deşi încerca şi aspira, în ograda în care s-a născut nu a devenit el cocoşul alfa.

A tot luat-o pe cocoaşă (citeşte peste creastă) la el acasă, în ograda cu 9 cocoşi până când l-am salvat eu şi l-am adus la găinuţele mele .

L-am numit Valer în cinstea mamei mele, în viaţă draga de ea şi mult mai lucidă la cei „Ţ” ani ai ei decât mulţi pentru care asta ar trebui să fie calitatea supremă (mulţumesc lui Dumniezău draguţul).

Lui Valer am de gând să-i acord titlul suprem de tată al puilor  pe care, cu ajutorul Celui de Sus şi al incubatorului cu întoarcere „semiautomată” m-am gândit să-i scot în primăvara aceasta.

De-atâta oprimare nu arată chiar falnic  dar încurajat şi alimentat sper să prindă încredere şi să fie un soţ şi un tată bun. E tânăr.

Da, mă duc să mă pieptăn. Ce poate face o babă când ţara…

A, am uitat să vă spun „să aveţi un an bun!”  şi… să nu staţi în loc din ale voastre dacă treceţi pe lângă o curte cu mai mult de un cocoş. Până la urmă toţi ajung în borş.Poza doveditoare a prezenţei lui Valer în rândul roşcatelor mele mai târziu un pic când s-o lumina. Pa.

 

Valer - portretvaler