Aşa îmi face inima de dulce emoţie şi amară întristare.
Mi-a trăsnit prin cap să încerc un master la Teologie la Artă Sacră.
Acum patru ani când am început cursurile la Şcoala de Artă căutam o carte cerută la bibliografia de studiu şi am ajuns la un anticariat stilat. Un tânăr foarte plăcut, instruit şi echilibrat, a încercat să mă ajute şi s-a închegat o discuţie agreabilă care m-a surprins enorm prin întrebarea pe care mi-a pus-o: „sunteţi la teologie?”.
Am făcut mai întâi ochii cât cepele şi apoi m-a umflat râsul. Măi copile, râzi de mine, tu nu vezi cam ce vârstă am? Cum să fiu la facultate? Mi-a explicat cu multă bunăvoinţă şi seriozitate că nu este ceva deplasat pentru că sunt multe persoane de vârste apropiate vârstei mele care se perindă pe la Teologie în cadrul diferitelor forme de studiu.
Acum, când sigur închei cu Şcoala de Artă (deşi aş putea s-o frecventez până la adânci bătrâneţi în nesfârşiţi ani de „perfecţionare” după cum am aflat de la directoare când m-am înscris anul acesta în primul) mi-a dat prin gând să încerc şi forme mai elevate de studiu şi să dau un pic de greutate pregătirii mele. Deci …ce-ar fi un masterat ca „Arta sacră în contemporaneitate”.
Studiez eu condidiţiile de admitere, bibliografia, purced să văd dacă gasesc cărţile necesare şi-mi ajunge în casă, în acest context, printre altele, un volum cu coperţi roşii pânzate. Când ţin pentru prima dată în mână o carte veche, am aşa câteva momente în care încerc s-o simt pur şi simplu, să văd ce legătură pot stabili cu ea. Să ghicesc prin ce alte case a fost etc.
Deschid coperta şi văd în interior o semnătură de mână scrisă cu cerneală, Sidonia Macri.
Înainte de a continua trebuie să spun că tema de şcoală de la acest moment este realizarea pe o pânză 150x90cm a icoanei unui sfânt român. Eu am optat şi mi s-a îngăduit să-l fac pe Ştefan cel Mare.
Sidonia Macri. Nu părea un nume chiar comun. Internetul să trăiască. Dau repede căutare şi ce aflu:
Spiridonia(Sidonia) Macri = o talentată fostă restauratoare de la Laboratorul de restaurare textile de la Muzeul Naţional de Istorie. Printre obiectele de-o importanţă excepţională pe care le-a restaurat s-a numărat şi Steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare recuperat de statul român în 1917 de la mânăstirea Zograful de pe Muntele Athos.
A lucrat şapte ani şi jumătate la restaurarea acestui drapel care a fost considerat steag de luptă dar de fapt este un steag liturgic.
Am considerat întâmplarea ca o atingere de aripă de înger pe umăr.
Conform cultului valorilor în stil românesc nu am găsit despre Doamna Macri decât un anunţ sec din parte muzeului cum că ar fi decedat la un moment dat şi ceva urme de articole de specialitate scrise de dumneaei. Date biografice, o listă de lucrări, o prezentare a persoanei sale…nu.
Mulţumesc D-na Macri pentru că aţi apărut indirect în viaţa mea. Mă simt
onorată. Sper că acum voi trece mai uşor peste partea de restaurare care nu mă interesa până acum dar…mai vedem.
