1 decembrie – prin ogradă

Vremea bună le-a îngăduit, cred, noilor venite să se acomodeze. Este vorba despre cele câteva exemplare colorate de brumărele. Nu aveam decât albe. Noapte le-am protejat cu o prelată iar acum le voi tăia totuși florile pentru a le economisi forțele cât mai sunt în vegetație.

Trandafirul de sub cireș arată ca după somnul de frumusețe iar bobocul roșu, minuscul când l-am adus în casă s-a desfăcut într-o floare vălurită timid-pătimaș ca un ritm de flamengo.

Țelina, care s-a dovedit a fi de frunze, este, încă, la datorie.

Am primit de pomană „de toți sfinți” un boboc mare de rață, negru, cu gâtul lung și subțire, suplu ca după dieta, care se chinuie săracul să-și capete un loc în hoardă.

O pătură groasă de frunze sunt zvârlite de ici colo de găinile hoinare și de ieri găsesc câte un oușor de rață, mai micuț, sidefiu și cu coaja mai subțire. Cred că a început să ouă una din cele albe „olandeze maică”.

E cenușiu, e răcoros, e pașnic. Parcă a încremenit totul în preajmă, nu latră niciun câine, nu cucurigește niciun cocoș…a! a trecut o mașină.

Iar eu, SISIF-ul de Dididava, încerc să finalizez cele începute prin preajmă.

Vă fie bine!

P.S. E-atâta liniște că-mi vine să fac o pâine.