Sâmbătă, 27 decembrie 2014 – A venit iarna și la noi

Ninge normal, frumos, sănătos.

Vântul mână  calm puzderia de fulgi minusculi peste crengi, case, garduri, peste creștetul oamenilor care umblă cu treburi sau poate fără, doar așa de dragul de a da nasul cu multstimata coană mare și de a-i spune bun venit.

În partea noastră de țară de Crăciun a fost de-a dreptul primăvară dar poate că a fost mai bine așa, cine știe.

Am avut o lună și jumătate grea. Voi fi deschis vreo cutie a Pandorei ( sigur am „fluierat” când și pe unde nu trebuia), cumpene mi s-au deschis în cale, neguri s-au înverșunat asupra mea dar iată-mă-s încă aici, bucurându-mă acum  de un oarece răgaz cât să pot trage o gură de aer în piept cu privirea înainte și nu în jos, de-o limpezire parcă a cerului, de rămânerea în urmă a potrivniciilor asmuțite asupra mea.

Afară totul este alb. În casă este cald, centrala termică, fixată la temperatura de croazieră, înmoaie răceala pereților,  în sobă, din  când în când lemnele trosnesc vesel iar eu…eu sunt bine.

Din sania Moșului a căzut sub bradul meu un dar care mi-a încălzit sufletul atât de mult încât gândul a fugit la pronia cerească. Lângă gândul bun al mijlocitorului stă străduința făptuitorului care parcă și-ar fi pus în gând cu tot dinadinsul să mă bucure, să mă înalțe, să-mi ușureze sufletul. O carte mare, frumoasă, în ediție de lux despre icoanele pe sticlă din Țara Făgărașului. Cuvântul lux nu-și prea are rostul aici el neînsemnând  decât un pic de străduință în plus d.p.v al prezentării adică punerea cărții într-o cutie care seamănă ea însăși cu o carte. M-am gândit de unde i se trage încărcătura puternic pozitivă apoi am văzut că este o teză de doctorat făcută de un om de școală veche. Are în ea clar mult-mult suflet și deși în iconografia pe sticlă găsești și mult caricatural și multă hidoșenie în această carte nu am văzut.

Din sfera darurilor lumești am primit extrem de puțin, ceva care îți amintește că de cele mai multe ori mai puțin poate însemna mai mult, o pereche de cercei minusculi argintii care clatină la orice mișcare a capului câte o perluță fix cât trebuie de mare.

Cel mai mare dar însă a fost faptul că iubitul meu mic a fost lângă mine, și bucuria mare a fost că eu i-am ales darul care l-a ținut toată seara ocupat și încântat peste măsură, un microfon cu stativ. Cred că a ajuns să-i pară rău că nu știe și mai multe poezii și cântece. A compensat cu anunțuri făcute cu seriozitate…” și acum urmează următorul (sâc) cadou”.

Am trecut cu bine un prag. Sper că voi l-ați trecut și mai bine decât mine, poate-mi povestiți. Mai avem unul și pe urmă iată-ne la început de an. Începuturile sunt mai mereu pline de speranță iar speranța este un bun de neprețuit.

Mai vorbim. Vă pupicesc!

P.S. Inca un pas: icoana pe sticla si izvodul ei(dreapta)=model din cartea primita in dar de la Mos Craciun