Despre meandrele devenirii


Mi s-au dezlegat baierele sufletului si pot sa mai scriu cate ceva. De ce, catre cine… nu stiu. Asa, pur si simplu… pentru ca mie mi se pare ca atunci cand citesc povestirile cuiva despre el insusi si viata lui parca acesta m-ar invita prietenos in casa lui.

Ma gindesc ca poate sunt oameni singuri pe undeva, tristi, cu sufletul pustiit si poate ajung pe-aici si se bucura sa se uite printre uluci in ograda mea, asa, fara nicio obligatie si fara nicio pretentie si pleaca putin mai incarcati, poate de un pic de frumos, poate de un pic de sinceritate, poate de un pic de blindete, poate de un pic de iubire sau poate de un pic de veselie… he-he!

Si cand te gindesti ca poza de inceput prezinta 750 g de cartofi!

Pai ei au declansat pornirea catre confesare din seara aceasta.

Se spune sa ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se indeplineasca. Doamne-Dumnezeule cat poate fi de adevarat!

Apoi ce mare lucru este cunoasterea de sine! Si cat de putini oameni au aceasta capacitate, sa aiba o reprezentare corecta despre propria lor persoana.

Sa lamuresc lucrurile: mi-am dorit o casa. Poti sa fii sigur ca omul isi doreste intotdeauna ceea ce nu are, uite asa intotdeauna mai intai pentru ca EL NU ARE si dupa aceea pentru ca lui i s-ar potrivi sau i-ar trebui lucrul respectiv.

Capat tot mai mult convingerea ca imaginile mele despre casa care m-ar fi fericit nu se legau foarte tare despre ce-o sa fac EU cu ea ci despre ce faceau altii cu diverse case care mi-au placut in diferite momente ale vietii mele si in diferite locatii.

Mi-am dorit gradina in aceleasi conditii. Flash-uri imi aduceau in memorie colturi din gradinile altora si-mi dau seama ca nicio clipa nu mi-am pus problema ce presupunea obtinerea unor astfel de colturi de rai. Cata munca, cata rabdare, cata perseverenta dar mai ales cata daruire.

In concluzie exista ceva nepotriviri de caracter sa spunem asa intre mine si ceea ce am dorit, am visat si pana la urma am dobandit si din cauza aceasta lucrurile nu merg stralucit.

Gainile sunt rebegite, praful este la el acasa si paianjenii huzuresc prin cotloane, buruienile ajung repede pana in talie, cand seman ceva de regula imi incolteste O SAMANTA si cam asa…

Citeam pe undeva ca nimic nu-ti scurteaza viata mai mult decat ce nu-ti ajunge, ce-ti prisoseste si ce nu ti se potriveste.
Dar cum, de ce nu mi se potriveste ca mie imi place sa am si casa si gradina, ca mie imi plac vietatile… De ce nu merg lucrurile ca unse? De ce nu e vaca grasa si vitica frumoasa?

Ei cu toate acestea incheierea nu va fi pesimista ci va contine un indemn de care va sfatuiesc sa tineti cont pentru ca este, credeti-ma pe cuvant, extrem de folositor in zilele noastre. Indemnul porneste de la dictonul „crede si nu cerceta” care pentru mine suna din ce in ce mai des astfel: crezi, nu crezi… mai bine cercetezi

Cineva de incredere mi-a spus ca nu are rost sa sper sa vad cartofi noi la cele cateva cuiburi pe care le-am pus cu inima stransa din cauza gindacului de Colorado decat cand apare baca. Nici nu au inflorit toate cuiburile de cartofi daramite sa apara bacele si iata recolta obtinuta fara sa agresez plantele ci numai incercand sa afanez un pic musuroiul pe care l-am format in jurul fiecarei plante.

am si motive de bucurie desi mi-au rasarit doar un fir de fasole si un fir din porumbul de floricele ca sa nu mai spun de salata care nu mi-a rasarit deloc, de rasadurile de rosii, de praz, de conopida si de varza crescute cu atata greutate in casa pe care mi le-au nenorocit gainile pe care le-a eliberat catelul in mai multe randuri etc.

Va mai spun cum am ajuns sa pun acesti cartofi? Ca vorbeam de meandre…

Pai am cumparat cartofi rosii si cartofi albi de la hypermarket. Cu un gest grabit si neglijent saculetii au fost acoperiti cu ceva. Unde sunt cartofii, unde sunt cartofii… Nu sunt si gata. Cand i-am gasit erau atat de frumos incoltiti incat i-am pus in gradina. Atunci cand i-am pus si ma durea spatele m-am bucurat ca nu luasem decat saculeti mici, acum cand am vazut ce harnicuti sunt mi-a parut rau ca nu am luat mai multi…

Sper ca ati ajuns pana aici cu cititul ca sa primiti si urarea mea numai de bine!

Un gând despre &8222;Despre meandrele devenirii&8221;

  1. Ilinca, ce bine ca ai cartofii tai ! Asta o sa te incurajeze, sa pui si la anul viitor. Si daca nu reusesc sa germineze toate semintele, nu-i bai, mai incerci ! Primi mei cartofi au rasarit in compost, unde aruncam cojile. Pe urma am zis, sa pun citeva cuiburi…Anul asta, mi-a urmat exemplul socrul meu si miine, o sa scoata cam 100 de kg de cartofi, pe care i-a cultivat pe un teren viran de linga casa lui, nici macar in gradina !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s