Ornicul, pătlăgica și fericirea (despre gospodărirea timpului)

Voi începe ca la păcătoșii anonimi:

Bună dimineața, mă cheamă Ilinca, împlinesc în curând 60 de ani și nu mă port prea bine cu timpul meu. Păcătuiesc prin risipire și asta-mi face tare rău.

De-aseară, de când am citit despre tehnica Pomodorro însă mi-am găsit într-un mod uluitor de simplu liniștea din acest punct de vedere. Această tehnică este extrem de eficientă. Materiale, cum altfel, se găsesc cu duiumul pe Net. Fiecare il poate utiliza pe cel care i se pare redactat într-un stil cât mai apropiat.

Mă opresc. Fac treabă și pauza de 5 minute s-a încheiat.

Voi continua.

Deci…

cel mai însemnat principiu din această tehnică este divizarea timpului de lucru în intervale de 25 de minute urmate de pauze de 3-5 minute. In 25 de minute faci la treabă de nu-ti vine să crezi și pauza care urmează se desfașoară într-o stare de automultumire.

Regula de fier este că în acest interval nu te întrerupi pentru aproape nimic în lume.
De-aici vine focusarea, concentrarea, rezultatul, mulțumirea. Dacă sarcina de îndeplinit cere mai mult de 4 intervale din acestea, după primele 4-5 urmează o pauză mai mare de 15-30 de minute. Sigur se mai folosesc și ceva liste etc dar și numai atât dacă utilizăm tot se vor schimba starea noastră psihică și eficiența noastră.

pe curând.