Vineri, 30 decembrie 2017, Pluteste drept înainte (final)

Idealurile sunt ca şi stelele, nu le poţi atinge niciodată dar te poţi ghida după ele.

Aşa s-a întâmplat că auzind eu de un concurs naţional de iconografie organizat de Patriarhie mi-am propus, nu să particip sigur că nu,  să mă pun în pielea unuia care ar participa. Am cercetat condiţiile de îndeplinit  şi am văzut că mai întâi de toate ar trebui să ai un portofoliu de cel puţin 10 lucrări, fiecare lucrare având   una din laturi de cel puţin 40 cm. Asta aşa pe scurt.

Am lucrat cu încântare, încordare, apăsare şi ce mai vreţi voi dar mai ales c u responsabilitate de parcă stătea însuşi Daniel Preafericitul bătând nerăbdător din picior să dau gata lucrările.   şi… iată-le, s-au adunat, atâtea cam câte am gândit, mari, grave, aşteptând.

Trebuia să fac ceva pentru ele.

Şi cum Dumnezeu răsplăteşte nu atât fapta şi rezultatul ei ci mai ales străduinţa (părintele Calciu)  truda mea extrem de… trudnică  de aproape 4 ani de zile mi-a adus aproape miraculos ceva ce a încununat frumos această parte a vieţii mele o expoziţie personală cu tot tacâmul, afiş, vernisaj, public la vernisaj (şi nu unul oarecare), critic (fără să-l cunosc şi fără să-l plătesc).

Miraculos pentru că eu am solicitat înscrierea în asociaţie la mijlocul lui octombrie. Atât am făcut. Nu eu am solicitat să fie expoziţie, când să fie, cum să se desfăşoare, cine să participe etc. Am anunţat doar că am 10 lucrări de iconogafie şi restul a curs aşa ca un firicel de apă curată care mai ocoleşte o piatră, mai împinge o crenguţă dar lunecă implacabil la vale pentru a-şi găsi albia potrivită.

Pe ici pe colo am mai luat câte-o pălmuţă la fund de la Doamne-Doamne pesemne pentru că m-am mai sumeţit cu gândul. La vernisaj a trebuit să mă duc cu capul umflat cât o bute din cauza unei probleme stomatologice. Ce mai conta?   Eram acolo, eu cu rezultatul dăruirii mele şi puteau să dea şi cu pietre în mine, îmi dusesem drumul până la capăt. N-au dat.

Mâine împlinesc 64 de ani şi ştiţi ce? Parcă nu mai sunt atât de bătrână ca acum 4 ani.

Vă las să vă pregătiţi pentru păşirea în noul an.

Ommar Khayam a spus cam așa: Priveam de pe pământ spre infinit. Cătândaflu: cerul, unde vine? Și-atunci un glas solemn s-a auzit: – Și cerul și infernul sunt în tine!

E bine să crezi asta. Înseamnă că în orice moment poţi face ceva ca să te ajuţi.

La multi ani!