Muzeul Bucurestiului ( și boabele de smirnă)

In AAPB (Asociația Artiștilor Plastici București) este mare vânzoleală. Dintre noii înscriși cu mare ușurință on-line, careva și-a pus cocoașa la treabă și-a pornit în bejanie prin târg după posibilități de expunere.

Așa s-a aflat de Muzeul Bucureștiului care în perioada aceasta lansează Apel de proiecte culturale, adică întocmește planul de acțiuni pentru 2022.

Grupul de discuții fierbea pe tema Capul lui Moțoc îl vrem și nu prea răspundea nimeni la temele lansate (mai inspirate, mai neinspirate). Puținele lucruri care se spuneau cu referire la activitatea artistică se pierdeau printre bălăcăreli. Atunci mi-a venit ideea să propun și eu o expozitie de icoane la Casa Filipescu-Cesianu, la mansardă invitând colegii din asociație să mi se alăture și am înființat grupul de discuții EXPOZITIA CASA FC. Despre cum a decurs treaba precum și ce și cum am avut de suferit …poate revin cu o actualizare la această postare. Cert este că și proiectul meu are număr de înregistrare.

Sub aripa ocrotitoare a arhanghelului Gabriel

am primit număr de înregistrare și acum aștept rezultatul care se află la sfârșitul lunii decembrie. Nu mai comentez mă închin și sper.

Pun mai jos textul de prezentare a proiectului.

Argumentația proiectului.

Pe ulița Filipescului, în Lapidarium nu poți păși decât cu sufletul înfiorat de emoție. Treci cu smerenie pragul, negura timpului parcă se risipește și călătoria în trecut începe. Privești și te transpui. Se aude zgomotul tipografiei de la Mânăstirea Văcărești. Treci în altă zonă, marcată de data aceasta de liniște. Pe fereastra deschisă se aude, din când în când doar, câte un foșnet de carte răsfoită pios sau un dres înăbușit de glas, îngrijat să nu spulbere tăcerea. Biblioteca domnească dăruiește hrană pentru minte.

Pe alei, sutane negre își văluresc poalele împinse de pașii grăbiți. E ora vecerniei și călugării se adună de pe la ascultări îndreptându-se către biserica „Sfânta treime” pentru slujbă. Din fresca lui, dintre zidurile pe care le-a înălțat cu atâta dragoste pentru cultură, ctitorul mânăstirii, domnitorul Nicolae Mavrocordat veghează totul ca un părinte.

Expozitia de artă sacră „Boabe de smirnă” se dorește a fi o întoarcere către rădăcini, cu ajutorul culorilor tempera cu ou, în tehnica străveche diriguită de erminii, mai ales de cea păstorită de către Dionisie din Furna, o modestă ofrandă pe altarul istoriei și tradițiilor românești.

„Cel care lucrează cu mâinile este un muncitor. Cel care lucrează cu mâinile sale şi capul este un meseriaş. Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său şi inima este un artist.”

Sfântul Francisc de Assisi

Domnul a îngăduit și noi ne-am străduit. Multă inimă am pus noi, acești câțiva membri ai Asociatiei Artiștilor Plastici București, în lucrările noastre, de aceea citatul de mai sus ne dă un pic de curaj pentru a îndrăzni să solicităm găzduirea „boabelor noastre de smirnă” – citește icoanele noastre – în casa boierului Iancu Filipescu, în apropierea frescelor de la Mânăstirea Văcărești, ca pe o modestă ofrandă, o aplecare de frunte în semn de respect pentru înaintași.

Am un grup de câțiva coechipieri și un lucru frumoas la care să mă gândesc și care să mă pună pe treabă.

Doamne ajută!

Un mic portofoliu puteti gasi aici

https://wordpress.com/edit/jetpack-portfolio/ilincaotgramesti.com/19451

In zori, la mine în odaie, se țes planuri de bătaie