Miercuri, 28 sept. 2016 – Viata mea de o para…

că două nu cred că s-or da se desfășoară cam așa:

În fiecare zi facem un drum lunguț, de numeroși kilometri, pentru a sta cu A cel mic (de fapt cea mică) până vine „schimba”.  Mă hrănesc 6 ore cu drăguțenii, mă opintesc să drăgălesc polobocelul de 15 kile în fel și chip (vai bunică!!!! poloboc! adică butoiaș?!  erată: polobocel = domnișorică), aștept ca traectoria mea să devină comună cu a alesului meu de-o viață pentru ca împreună să ajungem sleiți, târziu în amurgul care începe deja să se întunece, la casa pe care ne-am ridicat-o aproape de bătrânețe unde cineva, nu mai știu cine a înțărcat o  iapă.

Și casa părea fără rost, târzie și tâmpă, pustie și hâdă dar iată că polobocelul începe să chiuie de bucurie de cum ajunge la poartă (atunci când mâne-sa hotărăște că tre’ să mai stea și pe la noi..

Ii apăr cu greu pe cei trei câini de bucuria ei și pe ea și mai greu de dragostea lor. Imi scapă până la urmă din mână și aleargă să  le-ntrebe de sănătate pe Anica și Marica, gâștele mele scăpate de sub cuțit tocmai datorită interesului ei apoi se rostogolește voioasă scotocind peste tot, înhățând tot prin toate încăperile și chiuie și râde și nu ascultă când o chem.

Dacă apare cineva se refugiază brusc lângă fustele mele și nu trăiește voluptate mai mare decât atunci când o adorm dând-o pe picioare (Ooo! veți spune, ce obicei prost| Hm, așa este dar pe mine m-a dat mama pe picioare până când trebuia să-mi trec picioarele pe lângă ea că nu mai încăpeam pe pernă și cred că și acum mă hrănesc cu amintirea asta.

A cel mare…a pornit-o pe drumul lung și împopistrat cu bune și rele al învățăturii. Este la clasa pregătitoare. Ii spuneam când mai căpăta câte-o temă impusă (adică hai să desenăm un omuleț…parcă-l duceai la spâzurătoare…) lasă A, rădăcinile învățăturii sunt amare dar fructele ei sunt dulci, nu-ți place acum dar îți va prinde bine mai târziu. Ne-am întâlnit într-o zi când doamna lui le-a cerut să se deseneze fiecare pe el însuși undeva, unde vrea el, ca fiind la munte la mare etc. Mi-a spus radios: m-am desenat cum m-ai învățat tu. Ei A, mai știi tu cum era cu rădăcinile și cu fructele? Daaa, eu cred c-am ajuns la fructe acum.

Viața mea de  o para…măcar o urmă de-aș lăsa.