Ce caut eu?!


 

 

O, nu! Nu „ce caut eu în viaţa mea”. Asta se-ntreabă altcineva cam prieten cu carafa.

Ce caut eu (mai nou, adică nu chiar de când  am început să văd viaţa prin propria lentilă) în preajma bisericii şi a tot ce înseamnă ea încerc să-mi răspund şi să răspund celor care  m-ar putea întreba cumva.

Mă trag din oameni simpli („SIMPLI”! Auziţi voi trâmbiţaşi de la TV care le spuneţi „OAMENI DE RÂND” oamenilor obişnuiţi?. Poate daţi dovadă de un  dram de bun simţ şi înlocuiţi formula şi mai puneţi şi o batista peste gură lu’ Nea Mărin ăla sau mai bine o mască de gaze că aia filtrează mai bine şi nu mai auzim atâta drăcuială ca să ne simţim şi noi ca la TV nu ca în latrina din fundul curţii de unde poţi auzi în tihnă înjurăturile şi bârfele din vecini. De fapt mai bine pe el îl ascundeţi de-a binelea ca să nici nu-l mai vedem cu joarda-n mână şi, ca să nu se plictisească, mai daţi-i ca însoţitori nişte prestatori din ăia ajunşi  prea repede în sferele înalte în care funcţionaţi. Nu ştiu cum au făcut de-au sărit aşa de multe trepte deodată şi cum de făcând şcoala uitată sunt lăsaţi să ni se înfăţişeze crezându-se falnici ei fiind de fapt îngrozitor de jalnici.

Dar să revenim la cele de mai sus.

Încă nu m-am scârbit de pictat icoane ba chiar am intrat în foarte multe lăcaşuri şi am început să ţin posturi şi să mă  rog în liniştea serii, în faţa icoanei la lumina sâmburelului de lumină al candelei. Vârsta va rosti cineva repezit-grăbit. Sigur că da dar îmi place să cred că datorită răgazului în plus pe care ţi-l dă ea pentru a putea medita.

Cu maare, mare trudă duc la capăt câte o încercare şi punând pensula deoparte ( nu atunci când chipul pictat este desăvârşit ci atunci când îmi dau seama că m-am sleit şi trebuie să admit cu umilinţă că deocamdată atâta îmi este cu putinţă) mă opresc şi meditez şi aproape ajung să mă-ndoiesc de rost în capul meu prost.  De rostul picturii? A, nu. Rostul mult mai adânc , rostul  rugăciunii , rostul mersului la biserică, rostul punerii vieţii tale pe tavă preotului sub barbă ş.a.m.d.

Hm! Ce noroc că mă trag din oameni simpli. Ai mei veneau seara rupţi de oboseală de la truda câmpului şi imaginea care mi-a rămas mie în minte este cât de pe-ndelete, cu evlavie aproape, îşi spălau picioarele, mai ales picioarele şi cu câtă aşezare se-nchinau după ce mâncau şi-apoi când se culcau.

Preotul din sat nu era, fie iertat că-i de mult oale şi ulcele, chiar de ispravă dar oamenii treceau peste păcatele lui de om, că ce altceva este şi preotul, doar un om şi nimic din cele omeneşti nu-i sunt străine nici lui aşa că, duminica sau în zi de sărbătoare, îngrijiţi şi primeniţi, ieşeau din curţi şi-ncet dar cu convingere luau drumul bisericii.

Era un prilej de-a se mai vedea unii cu alţii, de-a mai afla veşti, de-a mai şti că şi alţii au necazuri ca ale lor da’ uite că le-au dat de capăt dar mai ales de a-şi întări speranţa de mai bine în timpul care vine.

SPERANŢA.

Îmi mai aduc aminte de sunetul cloptelor. Biserica era foarte departe de casa bunicilor mei dar clopotele se auzeau până departe şi pentru mine erau ajutătoare mai ales când se-negrea cerul iar tunetele şi fulgerele îşi începeau sarabanda. Se spunea că au puterea de a alunga furtuna.

CLOPOTUL.

Da. O altă poveste. Dacă aveţi putere şi dorinţă putere să urmăriţi un film greu şi răscolitor vizionaţi ANDREI RUBLIOV al lui Tarkovski. Se poate şi de-aici  Andrei Rubliov.

Un film care cu o clipă înainte de-a te zdrobi cu totul face ca greutatea imensă care te apasă să dispară şi sufletul îţi expandează, se revarsă, se înalţă  şi-ar vrea să fugă, să plângă, să râdă amândouă în hohote…în timp ce timpanele îţi sunt înrobite de sunetele clopotului turnat măiestrit până la urmă de un copil de 14 ani, supravieţuitor al unei molime de ciumă care a decimat un sat întreg, doar după aducerile aminte din meşteşugul lui tătâne-su mort fără să fi vrut să-l încredinţeze tainele. Il păştea tăierea capului dacă nu reuşea.

Cu toate cele rele şi urâte de prin preajma şi dinăuntrul  bisericii mie mi se pare că fără ea ne destrămăm ca fiinţă naţională. Ce mort e satul dacă duminca dimineaţa sau în zi de sărbătoare oamenii, îngrijiţi şi primeniţi, nu ies pe uliţă chemaţi de clopot, nu se-adună acolo unde încă nu se mănâncă seminţe, nu se scuipă pe jos, se vorbeşte totuşi cumpătat şi cu interes faţă de semeni, se înalţă gânduri de speranţă spre înaltul cerului şi se adună puteri pentru a merge mai departe!

 

Ca să închei într-o noimă , scrierile noastre religioase (adică ale ortodocşilor) par destul de întortocheate şi totuşi găseşti multe vorbe înţelept ajutătoare:

 

„Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. „(Sfântul Isaac Sirul)

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ce caut eu?!&8221;

  1. Asta a fost o postare pe sufletul meu. Acum vreo doi ani am apucat si eu pe calea bisericii, pentru ca altfel nu mai reuseam sa ies din depresie. Ca si tine cu pictura, am combinat asta cu cusutul icoanelor in punct de goblen. Simteam ca asa trebuie sa fac. Am mers lunga perioada in fiecare duminica la liturghie, dar ceva la un moment dat s-a intamplat si de atunci nu ma mai pot urni duminica deloc. Raman si zac in pat, intr-o lene de care chiar ma ingrozesc. Daca pierd speranta acum, e mare jale. Cumva, ceva, trebuie sa fac sa aud si eu clopotul din nou. Tu sa nu te lasi!

    Apreciază

    • Cristina, din păcate eu nu merg la biserică după canoane pentru că nu pot îndura comportamentul oamenilor, nu pot sta mult în picioare (merg destul de mult fără probleme dar nu pot sta pe loc) şi nici nu prea înţeleg ce spune popa acolo daaar…merg să mă rog şi să mă închin „în legea mea” când biserica este goală, ţin posturile mari şi mă spovedesc de două ori pe an şi mă împărtăşesc la fel.

      Îmi plac mânăstirile la fel, la ceasurile când încă nu sunt cotropite de hoarde de „credincioşi”.

      Apoi am citit cu bucurie că duhovnicul ţi-l alegi aşa că mersul meu la biserică este un fel de excursie. De-o vreme stau înafara oraşului şi biserica este foarte-foarte departe, nu simt nevoia să merg acolo. Din când în când merg la o biserică din oraş cu o anumită însemnătate pentru mine.

      Felicitări pentru pricepere şi măiestrie, mi se pare extraordinar să pictezi cu acul, păcat că nu sunt sunt apreciate aşa cum ar trebui.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s