Miercuri, 20 aprilie, 2016 – Ieri, doar atât, dar e de bine.


Ei, hai şi două vorbe, că parcă se dezleagă limba.

Spre dimineaţă stihiile s-au burzuluit şi-au bulbucit. A tunat, a fulgerat, s-au prăvălit din cer ceva averse de ploaie.

Acum s-au potolit.

Vrăbiile gureşe şi harnice au pornit să dea autografele bine cunoscute pe pereţii casei mele ciripind nepăsătoare după care se lăfăiesc ciugulind cu desfătare din mâncarea găinilor. N-au griji şi-ar părea că toată lumea e a lor.

De peste baltă se aud lătrături de câini agitaţi de mişcările de pe uliţe iar din baltă orăcăit de broaşte arată că pe lanuri deocamdată nu este mişcare străină.

Când începi să te chemi pensionar lumea îţi cam întoarce spatele dar Walt Disney spunea undeva că uneori acesta este cel mai mare bine pe care ţi-l poate face cineva la un moment dat. Zău că da. Uneori aşa este.

Îmi pot lua găletuşa şi lopăţelele şi mă pot juca în legea mea. De-a observat natura, de-a culege nori şi stele, de-a construi castele, de-a împopistra lemnul  şi tot aşa, tot aşa…

„Vă pupa Jean.”

Am citat din clasicii epocii de…(ce urmează după aur?) platină cred.

 

 


8 gânduri despre “Miercuri, 20 aprilie, 2016 – Ieri, doar atât, dar e de bine.

    1. Stii tu ca termenul acesta „a picta” are greutatea lui, ma sfiesc foarte tare cand ii fac atingere.
      La trecut nu prea imi vine sa-l folosesc, ar insemna ca sunt multumita de ceea ce tocmai am incheiat dar la viitorul din visele mele cu mare duiosie il conjug.
      Oi fi coerenta in ceea ce spun oare? Adica de cate ori termin ceva ma mustru ca n-am fost in stare de mai bine si nu ma pot lecui de speranta ca data viitoare voi reusi mai mult. Inca nu pot spune ca pictez cu adevarat.

      Apreciază

Lasă un comentariu