Luni, 5 octombrie, 2015 – Mai toate atârnă de un fir de aţă.


A lăsat lucrări la jumătate şi s-a dus să se atârne de-o curea într-o pădure pentru că a vrut să-şi curme firul vieţii.
De ce? Nepătrunse sunt căile Domnului chiar şi pentru cei care într-un fel sau altul îl slujesc. Pictorul bisericii în faţa căreia anul trecut îmi tresălta inima puternic şi ciudat invadată de o mare bucurie. El a ales acest drum.

Explicaţia bucuriei de anul trecut avea să vină un pic mai târziu când am aflat că biserica tocmai fusese resfinţită după o muncă de nouă ani de zile. Încă nu era de tot terminată. Părea a mai fi un singur pas, executarea restului de pictură interioară şi pictarea ocniţelor din exterior. Treaba era însă ca şi făcută datorită dăruirii, seriozităţii şi meşteşugului cu care lucra cuplul tânăr de pictori.

Săteni şi preot sărbătoriseră rezultatul muncii de un număr însemnat de ani, al unei străduinţe aparte şi al unei uniuni demne de toată admiraţia. Bucuria unui astfel de succes nu trece de pe-o zi pe alta, rămâne ca o aura şi-i atinge şi pe ceilalţi.

Ca şi anul trecut am ajuns în curtea bisericii când în preajma ei nu era nimeni. Poarta mare este mereu deschisă. Aveam întâlnirea stabilită dar preotul părea de negăsit. Am coborât şi eu din maşină, am privit cu inima larg primitoare căutând trăirea din trecut dar nu mă simţeam bine deloc. Mă-ntrebam chiar de ce oare mă lovise anul trecut aşa o euforie?! Acum totul părea pur şi simplu STINS
.

Aveam să aflu, de n-aş mai fi avut ce afla.

A apărut moş Nicolae, omul bisericii. Ziua bună! Nu s-a mai clintit nimic de anul trecut moş Nicolae? Întârzie un pic cu răspunsul în timp ce trăsăturile parcă i se adâncesc. Nuuu, nimic. Deh, Dumnezeu n-a ţinut cu pictorul nostru.

Apoi a apărut părintele. Mititel şi schimnic la trup(tânăr încă) străduindu-se cu glasul lui cald şi molcom, un pic mai stins parcă de data aceasta, să fie gazdă primitoare şi slujitor destoinic.

Mai întâi l-am scotocit cu vorba despre ale lui, anunţase un oarecare semn de întrebare în legătură cu posibilitatea lui de a ne ajuta cu parastasul de un an, se putea să primească telefon de la Cluj. Copilul cel mic…

Se născuse cu o pecete nu tare uşor de dus dar totuşi puteau trece ani buni care să aducă pe lângă strângeri de inimă şi multă bucurie, această categorie de copii manifestând multă afecţiune.

Aşa este cu copiii mi-am spus, mai ai necazuri cu ei. Dar cum vin aşa şi trec. Uite însă că din când în când necazurile vin şi nu trec. Iar firul de aţă nu este rupt dintr-o dată ci este ros încetul cu încetul, atât de incet încât lacrimile să se transforme în pulbere grea.

A deschis biserica doar pentru noi. Se poate ţine şi vinerea ne-a spus (slujba de pomenire) aflând că mai urma un eveniment cu greutate pe care trebuia să-l onorăm.

Şi i-am auzit din nou glasul. Oficia sluba cu aceeaşi voce caldă, neîntrebătoare, fără a socoti dacă va primi sau dacă este auzit, ascultat. Cu molcomă dar adâncă dăruire. Deşi lovit el însuşi, glasul îi era neschimbat.

Se va ridica şi o va lua de la capăt. Adică nu, nu de la capăt, de unde a rămas. Va continua cât va putea. Până la urmă toate sunt date şi toate sunt trecătoare. De noi depinde cum trecem prin ele.

Doamne, miluieşte-l şi miluieşte-ne şi pe noi toţi. Amin.

4 gânduri despre &8222;Luni, 5 octombrie, 2015 – Mai toate atârnă de un fir de aţă.&8221;

  1. inca mai am aceasta intrebare in viata mea !! daca e drept sa hotaram noi cand sa se termine!!
    nu am gasit raspuns… oare n-ar trebui sa acceptam o adtfel de hotarare?? este lasitate sau curaj??
    greu de raspuns!! sigur insa asa idi gasesc linistea care aici pe pamant la lipsea!!😢

    Apreciază

  2. Nu, sinuciderea nu aduce linistea. La catolici se spune ca sufletele lor stau in purgatoriu si sunt intr-o cumplita suferinta pana cand le-ar fi venit sorocul de la Dumnezeu. Adica e mai rau.
    Sinucigasii sunt, in opinia mea, cei care nu au mai avut putere si au cedat in fata aluia negru. Cei care se ocupa cu lucruri sfinte, pictorii de biserici, sunt si mai incercati. Sufletul lor e si mai jinduit de dihanie. Cand iti dedici viata lui Dumnezeu, sub orice forma, esti un trofeu valoros. Imi pare rau pentru pictorul bisericii. Imi pare rau pentru toti cei care pierd batalia astfel.
    Dumnezeu sa-l ierte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s