Sâmbătă, 8 august, 2015 – Iară şi iară Domnului …


…să ne rugăm!

Îmi răsună vătuit în urechi, prin negura vremurilor, sonore aduceri aminte din copilărie.

Excursii de-o zi mă poartă de-un pic de vreme pe la mânăstiri. Oarece interes profesional, oarece căutare sufletească, oarece căutare spirituală.

Şi-n mânăstiri vieţuiesc oameni. Inspre mânăstiri îşi îndreaptă paşii alţi oameni pentru a zăbovi un scurt răstimp, atât doar cât să-ncerce să-şi reglementeze problemele cu Cel de Sus. Pentru ei, pentru cei adormiţi, pentru cei din preajma lor.

Oameni între ziduri, oameni pe lângă ziduri…

În consecinţă nimic din ceea ce este omenesc nu este strain nici acestor locuri alese cumva de Cel de Sus.

Deseori slăbiciunile şi mizeriile apar chiar şi în lăcaşurile sfinte daaaar…

întotdeauna în urma oamenilor rămâne locul cu o încărcătură pozitivă aparte.

Un vindecator modern spunea odată că atunci când ai rostit o rugăciune ai şi făcut un pas spre vindecare, a sufletului, a trupului…Sunt absolut de-acord. Explicaţia este bobul de speranţă pe care-l vădeşte cel care se roagă.

Să crezi…să nu crezi…să-nclini fruntea…sa-ndoi genunchii…să nu…s-apleci urechea… să nu…să urmezi DATINA.

Este greu să cerni, este uşor să judeci.

Cert este că într-o singură zi, cu o maşină şi o companie potrivită te poţi transpune în locuri deosebit de frumoase, poţi călători în timp şi poţi ajunge să crezi că veşnicia există.

După Robaia, astăzi vă propun Mânăstirea Suzana. Biserica largă şi luminoasă, cu podele de lemn, pictura veche, casele-chilii rezemate strâns una-ntr-alta pentru a forma un front comun de apărare, ceardacele cu flori; crestele de munte priveau cu îngăduinţă la măicuţele care adunau tihnit iarba cosită şi la vizitatorii care se perindau molcom de la biserică la pangar, de la pangar la paraclis sau pur şi simplu prin ogradă ca să se încarce de frumuseţea şi liniştea locului.

Drumul spre Suzana a trecut pe la Căldăruşani şi Ghighiu.

La Căldăruşani mi-a zvâcnit sufletul în muzeu în faţa lucrărilor lui Grigorescu.

Sala mare, răcoroasă, bogat ornamentată, te poate ţine captivat, departe de zilele noastre (care sunt aşa cum sunt la acest ceas) o bună bucată de vreme. Sârguincios, tânărul călugăr îşi revarsă elocinţa vrând să ne adape la izvorul cunoaşterii. Auzul mi se vătuieşte, gândurile mele dau din copite ca nişte mânji nărăvaşi şi singurul lucru clar pe care-l am în minte este „mă voi întoarce!”.

Da, la Căldăruşani mă voi întoarce să stau şi eu pe micul jilţ pe care Chiril îl avea pus în faţa minusculei lui chilii cu vedere la lac. Prietena mea mi-a spus că nu s-ar mai fi ridicat de-acolo. Glasul lui liniştit povestea bărbaţilor nostrii despre problemele pe care le au cu infiltraţiile de apă.
Mă voi întoarce să stau de vorbă cu Grigorescu, să văd tezaurul, voi face probabil o mică danie şi voi ruga să se aprindă toate candelabrele să pot observa pe-ndelete pictura, icoanele, odoarele.

Un aer de sleială bântuie prin mânăstire. Parcă ceva face să se scurgă fără voie viaţa din tot şi din toate cele orânduite să fiinţeze acolo.

Întotdeauna în aşezămintele de călugări viaţa este mai grea. Femeile au prin natura lor o grămadă de treburi mărunte pe care le fac cu uşurinţă şi care le ajută să treacă mai uşor peste ceasurile grele. Dar ei…

Am scotocit pe net formulând „probleme …Căldăruşani” … Am găsit ecouri urâte din vremurile mai din urmă… Şi totuşi…la Căldăruşani se află pictorul Grigorescu, călugărul Chiril, alţi semeni de-ai lui cu sufletul curat care-ncearcă să se menţină drept în urma reculului pe care l-au resimţit mai mult ca sigur când au constatat că viaţa într-o mânăstire nu este ceea ce ne-nchipuim de-afară că este.

Poate că sleiala vine din faptul că minţile luminate din jilţurile înălţate ca pentru a fi mai aproape de cer nu prea au timp de valorile cele scăpate prin veacuri de sabie, de flacără, de orice altfel de urgii. Doamne-Doamne nu prea are în fişa postului sarcini adminstrativ-financiare şi dacă înălţaţii de pe pământ nu se vor ocupa ceea ce nu a distrus timpul va distruge nepăsarea.

Din chilia lui minusculă, cu uşă ce dă direct afară dar cu o vedere superbă de pe versantul terasat ce coboară spre lac Chiril caută pe cont propriu să se menţină luminos la faţă şi la suflet. Încearcă să picteze. Răspunde de muzeu, de bibliotecă şi de grădina mănăstirii.

Acum e bine. Seceta îi face fericiţi. Grigorescu răsuflă un pic uşurat. Lucrările lui pe-o astfel de vreme nu mai sunt chiar atât de ameninţate, la muzeu mai vin totusi vizitatori şi poate…cine ştie vor veni şi ceva fonduri pentru a salva un obiectiv istoric.

Până atunci…dacă puteţi trece pe la mânăstirea Căldăruşani întrebaţi şi de călugărul Chiril. Vă va fi ghid sârguincios. Şi dacă doriţi să faceţi un gest de binefacere puteţi foarte bine să-l ajutaţi pe el să-şi continuie strădania de a deveni iconar. Sunt sigură că veţi căuta o formulă prin care să-l faceţi să primească. Chiril este cu adevărat călugăr şi este tare sfios.

Eu am făcut-o şi pot să jur că n-am mai văzut demult la oameni ce-am văzut în ochii lui Chiril.
Ştiu foarte bine pe ce se vor duce banii…Bleu ceruleum.

Deocamdată câteva imagini de la Suzana.

Această prezentare necesită JavaScript.

2 gânduri despre &8222;Sâmbătă, 8 august, 2015 – Iară şi iară Domnului …&8221;

  1. anda zice:

    totdeauna m-am uimit ce begonii superbe cresc maicile la manastiri…..Suzana ,manastirea pe unde ,pe ce plaiuri se afla ,ca-mi par asa cunoscute intrarea si asezarea bisericii,….pe langa Govora ,cumva?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s