Duminică, 5 iulie 2015 – La bun sfârșit.


StyleImagem încheiat primul din cei doi ani de studiu la Școala Populară de Artă.

Cu zbateri, cu dezamăgiri, cu arderi, căutări, bucurii, străduință, cunoaștere, spate cocoșat, conflicte gratuite, uluiri, revelații, excursii personale tematice, recunoaștere, cheltuială, etc, etc și…bineînțeles cu examen, lucrare de final și NOTE.

Până la urmă, un an plin am putea spune.

S-au dat note. Se vor trece pe diplomă.

Un test grilă încheiat cu un eseu și o lucrare practică. Nu este necesar ca un examinator să se străduiască prea tare să conceapă probele de evaluare pentru a-i diferenția pe cursanți. Și chiar dacă s-ar  da răspunsurile la întrebări  tot nu ar lua  toți aceleași note. Mai o neatenție, mai o neînțelegere, mai o omisiune acolo și gata, penalizarea și, implicit, diferențierea apar.

Mulțumesc proniei cerești că nu m-am făcut de râs și mă silesc să-mi aduc aminte repejor-repejor că fala este un păcat și vă spun doar atât, am încheiat cu bine.

Din toamnă pot păși în anul doi.

Pe perete, în biroul unuia dintre fostii mei șefi, apăreau afișate tot felul de ziceri. Într-o zi am citit: când mă analizez mă detest, când mă compar mă admir.

Ce mare plasă este să ți se pară că-ți faci un bine refuzând să înveți, eschivându-te de la efort.

Ce mare pierdere să crezi că înaintarea în vârstă nu poate decât să te deterioreze și să te îngroape.

Ce dulce și molcomă bucurie este să reușești  și nu oricum ci  cu mult mai bine decât cei îndreptățiți de opinia generală s-o facă!

Dacă aș putea aș mângâia-o pe cap pe „mmm….mamaie„(dibuiți invectivul), m-am ales cu el de la o duduloață puțină de vârstă și de minte care venise acolo culmea… să picteze nu să învețe deci nu suporta să afle că Maicii Domnului nu i-a crescut niciodată o a treia mână din burtă etc, etc) , i-aș da un pupic pe frunte și aș felicita-o pentru performanță dar mi-e cam incomod să-mi dau pupici.

Ca răsplată pentru reușită m-a dus alesul meu, ca Mamița pe domnul Goe, la marea cârciumă cu beri de tot felul din bătrânul parc, să sărbătorim. In parcul adolescenței mele.

Tot acolo există un mic pavilion în zona terasată, cu flori multe, unde se organizeaza din cand in cand expozitii de pictura. Acolo mi-ar plăcea să am o expoziție personală.

Poate cine știe? Ce bine este să vrei să-ți lucrezi  mintea și să visezi. Idealurile sunt ca și stelele, nu le putem atinge niciodată dar ne putem ghida după ele!

P.S. Mulțumesc (în veci o voi face) Dennis Clark oriunde te-ai afla pentru că mi-ai luminat viața la crepuscul încurajându-mă să pun mâna pe culori și pensule!

PPS. Cine mă sărută? Poate mă transform în prințesă!

PPPS. Știu deja cum se va intitula expoziția: „Spre soare-răsare în casa bunicii”.

Doamne ajută!little frog sitting on a lilypad

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Duminică, 5 iulie 2015 – La bun sfârșit.&8221;

  1. sanda zice:

    deci!! Ilincutza! -‘talica vrei sa zici ca egzista viatza si dupa pensionare???…viata de-aia in care sa faci ceva si fara sa cresti nepoti cu tot dinadinsul sau sa te gradinaresti pana-ti sar capacele doar ,doar ai ce pune pe goagal ????ca incepi sa-mi dai sperante…

    Apreciază

  2. sanda zice:

    saru-mana de imbarbatari!!!! tre’ sa-mi detaliezi intr-o epistola ca ce si cum ,…ca ma exaspereaza treaba asta cu ruptul spetelor…si mi-ar place ceva aseee ….mai nu stiu cum,…da’ sa fie pentru inimioara me’ …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s