Vineri, 23 ianuarie 2015 – Vorbe


Astăzi…despre vorbe.

Parafrazand o zicere populară putem spune despre puterea cuvintelor cam asa: o vorbă te ridică, o vorbă te coboară, o vorbă îți dă viață, o vorbă te omoară!

Cât de bogată și de frumoasă poate fi limba română, așa din împrumuturi cum e ea!

Are nu numai înțelesuri, are și nuanțe! Poti alcătui cu ea fraze care dau aripi, care luminează chipuri, care fac inimi să tresalte sau fraze care ascuțite ca niște tăișuri de Toledo, taie-n carne vie sau ucid sau …fraze care se proptesc în bot precum elicopterele prăbușite.

Vezi că ești proastă?”

…mi-a spus o colegă de școală primară care mă trăgea la joacă după orele de curs când eu voiam să merg întins acasă pentru a-mi face lecțiile. M-a învățat că nu trebuie să-mi fac lectiile decât atunci când nu am notă. Cine învață zi de zi este PROST.

Cum nu suport să fiu „proastă” am făcut cea mai mare prostie a vieții mele, mi-am construit un sistem infailibil de a lua premiul I pănă la sfârșitul școlii generale vânându-mi notele. Urmarea? Premianta clasei nu a intrat la liceu din prima încercare. Aviz amatorilor care nu fac pentru copiii lor decât să le vadă carnetul de note .

„Ei, nu știi! Știi!”

Și-am știut deși nu făcusem în viața mea. Colțunași cu brânză.

Mătușa mea, sora tatii.

Eram la ea in vacanta dintre clasa a sasea și a saptea și mă pusese asa din mers să fac niste coltunasi. La tara copiii de varsta mea stiau rosturile casei. Mama nu prea se-ncurca să mă-nvete de-ale gospodariei, i se părea ei ceva, cum că n-aș avea nici drag și nici pricepere iar ea nu prea avea nici timp să stea după mine și nici nevoie de prea mare ajutor.

Stăteam încremenită de mirare de așa o încredere și-o onoare care mi se acordau cu atât de mare ușurință, auzi, să mă pună pe mine să fac coltunasi. Cu micile ei indicatii, aruncate tot din mers (intra si iesea din casa cu diverse treburi) iată-mă-s om important. Am făcut niste coltunasi care s-au topit într-o clipită după ce-au apărut aburinzi și muruiți cu smântînă îndulciți un pic cu zahăr.  Dacă astăzi mai pun mâna pe cratiță totuși acestor vorbe li se datorează. Să-ți fie ușor acolo unde esti tanti Ostina!

Morala: multe credem sau suntem făcuți să credem că nu le putem face. Și când colo…era doar o problemă de strategie.

„Frumoasă femeie ești copchilă!”

Bunicule, râzi de mine!

Hm, da’ cum să râd!  Așa-i cum spun eu, să știi tu asta!

I-a murit nevasta la 37 de ani și a crescut singur 7 copii. Mă privea, eram o tanara mama cu cei doi copii mici ca ulcele langa ea, cu chipul transfigurat de bucuria maternitatii.

Singurătatea de cursă lungă isi spunea cuvantul. Un oftat și o mărturisire a adus lângă noi icoana bunicii.

Cuvintele lui mi-au fost sprijin de multe ori mai ales prin acel „să știi tu asta” pe care eu l-am tradus în timp cu să ții minte ceva de bine pentru atunci când chiar și tu te îndoiești  de tine.

„Dumneavoastră doamnă?!”

Vorbele lui au zbughit-o spre mine într-o exclamație sinceră de contrazicere, admirație și empatie.

Ne aflam în biroul lui și mă invitase să iau loc. Mi-a scăpat un oftat când m-am așezat și el m-a întrebat de ce oftez. Bătrânețea domnule director! și pe cuvântul meu că chiar credeam. Aveam vreo 37 de ani și el vreo 55. Era mic, crăcănat și brunet dar magnetic și foarte bun pe postul lui.  L-am iubit de-a binelea pentru cum ne-a condus vreme de doi ani. Vorbele lui m-au readus la viață și-au făcut după o vreme o colegă să constate că m-am schimbat vizibil și că par mult mai frumoasă și mai deșteaptă.

Dacă un om de 55 de ani mai poate avea atâta energie și drag de muncă înseamnă că mai sunt șanse, nu se sfarșește viața la 37 de ani, mi-am spus și mi-am îndreptat spatele, mi-am înălțat privirea și mi-am sporit puterile.

„Când vi se va pune sufletul în balanță, diavolii vor trebui să tragă din greu iar ingerii nu vor trebui decât să sufle ușor”

Mi le-a spus un tânăr student frumos, târziu în noapte.

O, nu! Nu eram singuri! Și nu, nu era frumos pentru că avea quintale de mușchi.

Eram la o secție de votare, după ce se închiseseră urnele și se terminaseră de numărat voturile. El urma concomitent cursurile a  două facultăți, una dintre ele psihologie și vorbeam într-un moment de răgaz. Era reprezentantul LADO(Liga pentru Apararea Drepturilor Omului) la vot. Spunea că-i place foarte mult psihologia și că ajuns să poată  pătrunde calitatea unui om după doar o scurtă observare a acestuia și eu l-am întrebat: Da? și eu, eu cum sunt?

Cuvintele citate mai sus m-au făcut să pășesc plutind, cu un zambet larg pe față multă vreme după aceea.

Hm, le uitasem! Și n-ar trebui!

Cuvintele…DA!

…o vorbă te ridică, o vorbă te coboară, o vorbă îți dă viață, o vorbă te omoară!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s