Joi, 22 ianuarie, 2015 – Truda


– Salut! Mă numesc Ilinca, am 60 de ani și nu vreau să fiu ignorantă.

– Bună Ilinca. Nu-i nimic!

Voi vorbi astăzi despre ceea ce fac eu la momentul actual cu neuronii mei.

N-or fi fost ei prea vioi nici în tinerețe dar de când m-am pensionat și m-am auto izolat/exilat prin așezare geografică și prin reducerea comunicării cam dădeau semne fie c-o vor lua razna fie că se vor pleoști de tot.

Am încercat pe rând sau concomitent mai multe preocupări până am ajuns la iconografie. Le-am lăsat pe rând deoparte, aceasta însă văd că-mi menține interesul viu.

Nici nu aș fi visat măcar, nicidecum să îndrăznesc a crede, că aș putea picta ceva dacă nu aș fi dat peste cursul on-line de pictură al lui Dennis Clark, Africa de Sud, Noua Zeelandă. Aproape că mi-e jenă să folosesc verbul a picta ca fiind prea mult pentru priceperea mea în mânuire pensulei și a culorii și totuși…

Meritul lui Dennis prin acest curs este uriaș (și aproape de negăsit la noi în țară unde, conform unora „aleși de zei” oamenii sunt „de rând” deci nu trebuie să creadă c-ar putea face măcar cât vreo ceapă degerată), te face să te bucuri, să crezi în tine și mai ales să reușești. Să ajungi să vezi că iese din mâna ta ceva cu cap, cu coadă și care te mai și veselește. Nu ai parte de-o capodoperă dar nici nu ai această pretenție. Reușești să te autodepășești, să-l desființezi pe „eu nu pot” dacă…ei,da! doar dacă alegi să vrei să poți.

M-am apucat de iconografie dintr-o pornire nu chiar bine lămurită care datează de ceva ani. Am o amintire din copilărie, din casa bunicilor mei. În colțul din stanga ușii, sus, stătea o icoană cu sfantul Gheorghe.

Era o icoană pe sticlă cred, pictată în stil naiv. Ar fi trebuit să mă sperie pentru că sfântul ținea în mâna o lance cu care omora nici mai mult nici mai putin decât un balaur. Mie însă îmi dădea un sentiment de siguranță. Poate că nu icoana în sine sau nu doar icoana îmi dădea acea senzatie ci tot ceea ce-nsemna casa bunicilor.

Sunt consternată să văd cum decurge cursul de iconografie. Oamenii aleg SĂ NU POATĂ și stau la rând să vină „profa” să le picteze lucrarea iar mie mi se zgribulește pielea când vrea s-o facă pentru mine. Profa vine și chiar dacă nu-ți dorești ea tot îți repictează lucrarea pentru că  îi este mai ușor decât să-ți explice cum s-o îmbuntățești.

Nu așa uite…așa. Pot să mă uit până la calendele grecești dacă nu-mi precizezi că figura trebuie să fie ușor orientată într-o parte, nasul este dincolo de axa verticală pentru că în felul acesta figura are mișcare etc…

Mă chinui foarte tare pentru că eu nu am nici un pic de pregătire în domeniu dar nu pot să mă las până n-o scot eu singură oarecum la capăt.

Doi-trei colegi sunt foarte buni dar nu datorită acestui curs. Oamenii s-au descoperit și au luat-o pe cont propriu  galop tot înainte.

De la începutul anului școlar nu s-a scos un cuvânt pe tema cursului, nu s-a făcut nici măcar o expunere. Am primit un precar suport de curs, alcătuit alandala dar conținând totuși câteva indicații binevenite.

Nu se folosesc mijloace de vizualizare, nu se utilizează calculatorul, videoproiectorul, internetul nimic, nimic, nimic iar când am încercat să propun, să ajut , să mă ofer a ieșit un fel de „ba pe-a mătii ce te bagi?!”, nu se-asorta în mintea unora baba cu mitraliera.

Și uite-așa am aflat că in desenul meu  Isus „e prea păpușel ” în loc să mi se spună că este ușor să fac un chip bine dimensionat dacă folosesc măsurile date de Erminie, așa cum fac de veacuri respectând aceleași canoane și vlădica și opinca în ale iconografiei.

Nu se dobândesc cunoștințe, icoanele sunt numite simplu cu Maica Domnului sau cu Isus de parc ar fi instantanee (în picioare, bust, călare, țac vă fac instantaneu!).

La magazinele de materiale pentru pictură vânzătoarele habar nu au ce vând. Ce să mai întrebi despre pensulă Filbert sau Rigger sau Mop…

Tot ce-am creionat până aici s-ar putea rezuma într-o propoziție: am ajuns să cultivăm cu mâna noastră, de bună voie, și să încurajăm IGNORANȚA.

Noroc că există cărți, internet, calculator și pot și știu și vreau să le folosesc. Memoria mea este precară dar nu-i nevoie de memorare ci de cunoaștere.

Ei, mă opresc aici. Nu sunt prea mandră de ceea ce am scris dar…na, mă apasă și mă amărăște și mă revoltă chiar!

– Salut! Mă numesc Ilinca, am 60 de ani și nu vreau să fiu ignorantă.

– Bună Ilinca. Nu-i nimic!

Nu vreau nici să mă servească un ignorant.

– N-ai ce face, așa sunt eu!

3 gânduri despre &8222;Joi, 22 ianuarie, 2015 – Truda&8221;

  1. Buna seara, m-am amuzat copios, nu stiu cum stai cu pictatul dar sa stii ca la scris ai talent.
    Ceea ce vedem si traim in aceasta perioada este rodul „(ne)muncii” derulate pe parcursul a doua decenii si jumatate in care totul s-a bazat pe „greaua mostenire”.
    Nu sunt adeptul teoriei conspiratie dar parca suntem indobitociti dupa un plan bine stabilit.
    Nu pot sa spun ca inainte de 89 a fost mai bine sau mai rau decat dupa – desi, daca ne uitam in urma, marea majoritate traiesc tot in cutiile de chibrite facute de comunisti dar, din punct de vedere cultural suntem masacrati sistematic.
    Si cu asta inchei nu inaite de a-ti ura mult succes pe noul drum si un strop de inspiratie.
    O seara linistita, plina de inspiratie sa ai.

    Apreciază

  2. Doamne, Vasile, mi-ai dat 10 ani din viață. Astăzi este foarte ușor să ajungi să te simți nebunul satului când ți-e lumea mai dragă și o mână pe umăr prinde tare bine.

    Gânduri bune pentru tine și ai tăi. Mulțumesc pentru vizită și comentariu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s