Joi, 26 iunie, 2014 – Eu cu mine când mi-e bine


Ciubere uriașe pline cu apă s-au vărsat din cer asupra noastră. Avem apă până peste cap.
Culoarea de fond a vieții este plumburie.
Ce-i de făcut? Căutăm un remediu. Focul. Ce trebuie să fi fost pe capul omului primitiv când a descoperit focul și beneficiile lui. Hm! Foc…hrană…cuptor…plăcinteeeee!

Sfantul Petru și Pavel

Suntem în postul de două săptămăni care precede sărbătoarea creștin ortodoxă dedicată sfinților Petru și Pavel.

Este o perioadă a anului dragă mie deoarece este legată de momente senine din copilăria mea. La vremea aceasta eram în vacanță la bunici și în satul lor, de Sf. Petru și Pavel era hram.

Sătenii se pregăteau din timp și primeau în vizită oaspeți hrămari din alte sate. O făceau cu tot dragul știind că și ei la rândul lor vor fi invitați la hramul dat de alte sărbători în satele vecine. Îmbrăcați în haine de sărbătoare oamenii veneau în grupuri mari încărcați în căruțe trase de cai împodobiți cu ciucuri roșii și cu clopoței la hamuri, așezati pe bancuțe acoperite de covoare de lână viu colorate.

Se făceau borș de găină cu togmagi de casă, răcituri(piftie) de cocoș, găluște (sarmale) învelite în foi de sfeclă, de viță de vie, de varză, fierte în oale de lut la gura cuptorului după ce se scoteau tingirile cu plăcinte.

Mergeam la stransură(un loc unde se făceau de toate, comerț, horă, socializare), mâncam înghețată la cornet și beam limonadă și câteodată mamuca îmi cumpăra o rățușcă de gips cu pene colorate înfipte în codiță aninată pe un fir subțirel de elastic și tutuiacă.

Dar să revenim. Noțiunea de post are aspecte multiple, mai mult sau mai puțin controversate. Nu intenționez să dezvolt prea mult subiectul. Aici voi pomeni doar de momentul în care cel care ține post ajunge în fața preotului pentru spovedanie.

Eu am avut o potrivnicie viscerală din fragedă pruncie față de cele bisericești dar pe urmă am descoperit că toate au rostul lor și că-n spatele rostului din prim plan există și altele mai adânci și mai importante. Astfel unele obiceiuri religioase au ca scop păstrarea sănătății omului, și psihică și fizică.

Ei, și-acum apar problemele. Este nevoie în conducerea pe această cale de oameni cu har. Preot, doctor, învățător, polițist și orânduitor nu ar trebui să fie oricine ci doar cei care au HAR. Harul, precum chic-ul la femei nu se capătă prin investitură. Îl ai sau nu-l ai. În astfel de poziții trebuie să se afle doar iubitori de oameni, doar suflete capabile să DEA cu toată deschiderea de la ele, suflete capabile să se gândească în permanență la binele altora.

O vorbă, doar una, poate însemna pluta pentru cel gata să se scufunde, poate însemna întoarcerea din abis cum foarte bine se poate ca vorba (sau lipsa ei) să însemne aruncarea în neant a cuiva.

Eu am întâlnit un om cu o putere extraordinară de a transmite energie pozitivă. Stai în preajma lui, îi asculți cuvintele spuse cu voce joasă, cu ton blând dar sigur, încerci să răspunzi cu glas gâtuit la cele câteva întrebări pe care ți le pune fără iscodeală și pleci, după numai un pic de dialog, inundat de lumină și de bucurie pentru liniștea sufletească pe care ți-o dă, pentru formula simplă prin care îți sugerează să rezolvi vreun conflict interior pe care-l ai sau să izândești în vreo luptă surdă pe care-o duci ba uneori nici nu-ți mai amintești pea bine ce s-a spus, rămâne doar energia grozav de bună cu care te-ai încărcat.

Astfel de oameni există și este bine să-i cauți, să-i găsești și să-i păstrezi în mintea ta ca pe-o comoară. Poate fi vorba de un preot, un terapeut (de ce factură va fi să fie, psiholog, prieten, etc)

Necazul este că trebuie să scormonești prin mult noroi până să descoperi pepita.

Ploaia s-a oprit. Plafonul plumburiu s-a spart și se zăresc petice de cer senin dar vântul bate aiuritor și zăpăcește gândurile.

Il voi înfrunta ca să rezolv treburile de-afară cu gândul la poalele în brâu pe care le scotea mamuca din cuptor.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Joi, 26 iunie, 2014 – Eu cu mine când mi-e bine&8221;

  1. Eh, alte zone, alte obiceiuri…
    Nouă ne făcea buna „vărzare” și „pupu”-uri din aluat de pâine.
    Și doamne, că bune erau! Ne încăieram pe ele și alta nu. Oricât de multe făcea, întotdeauna cererea era mai mare ca oferta. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s