Duminică, 1 iunie 2014 – Eu și grădina


Această prezentare necesită JavaScript.

Relația mea cu grădinăritul este una destul de chinuită.

Sunt a doua generație care trăiește la oraș din neamul nostru, eu născându-mă în urbe. Deși în jurul meu nu s-au cultivat respectul pentru natură și pentru hrana bio produsă în propria gospodărie, ai mei au dorit să uite munca grea de la țară, m-am trezit, totuși, atunci când am avut ocazia, că mi-ar plăcea, că am ceva chemare către lucratul pământului și am și ceva trăsături de țăran. Mă scol cu mare ușurință foarte de dimineață dar adorm ca o găină seara de exemplu. Nările îmi freamătă când simt mirosul satului mai ales în amurg. Probabil cana de lapte proaspăt muls pe care o beam cu plăcere nebună în lungile vacanțe la bunici își spune cuvântul.

Amalgamul de țăran cu orășan din păcate s-a dovedit a fi nu foarte reușit pentru că nu am toate ingredientele necesare astfel încât spatele să nu se rupă și beneficiul să fie mare.

La noi în bătătură găinile sunt cu ouă de aur (păi da, că numai niște ouă de aur pot costa atâta dacă luăm în considerare cât dăm pe mâncarea păsărilor pe care o cumpărăm și asta fără a căuta prea mult și vremea pe care o zăbovesc găinile pe la noi este atât de lungă încât ajung să facă istorie, neexistând un plan de tăieri optim, mai mult mor de moarte bună decât de cuțit).

Legumele nu au ajuns niciodată să fie într-o cantitate mulțumitoare pentru a putea și conserva pe lângă a consuma și nici măcar pentru consum nu au fost suficiente. Este nevoie mai ales de multă constanță, multă perseverență, forță fizică, pricepere și câte și mai câte în grădinărit. Simplul fapt că îți plasezi habitatul la țară nu face ca lucrurile să meargă de la sine. Ai mult mai multe ocazii să fii dezamăgit, trist, îngrijorat sau în care să te simți pur și simplu vinovat, complexat.

Dăunătorii și bolile sufletelor verzi sunt infinite ca număr, așteptarea este lungă, urgiile naturii implacabile.

Și cu toate acestea este minunat să pui tu cu mâna ta o semincioară minusculă în țărână și să culegi cu mâna ta un fruct din pomul tău. Atâta doar să cunoști măsura când hotărăști câte semințe pui că s-ar putea chiar să iasă.

Curajul, încredere, așteptarea sunt absolut necesare. Am stat un an întreg uitându-mă cu tristețe în merii mei fără niciun fruct, mi se sfâșia inima pentru că unul dintre meri este soiul așa numit GENEROS. Frunzișul gol la care am privit un sezon mi-a dat cam aceeași stare ca atunci când pentru vreo lună am fost surdă aproape complet din cauza unei greșeli de igienă. PUSTIU. Dar să vezi cum este când te uiți cum se rupe pomul de roade și nu ai ce face cu atâtea și nu reușești să le culegi și nu reușești nici măcar să le dai degeaba.

Sălbăticia stă la pândă. Jumătate din grădina mea este cuprinsă de o iarbă deasă și împâslită, de buruieni rele și de puieți ieșiți din ceea cade din pomii pe care vecinul i-a plantat lipiți de gard.

Și cu toate astea anul acesta am mâncat mazăre din producție proprie, spanac, ceapă și ridichi, salată iar acum am mai multe soiuri de roșii în diferite stadii de dezvoltare care deși vremea a fost cum a fost arată bine. Nu știu ce soartă vor avea până la sfârșit. Plantele sunt precum copiii, au nevoie de atenția ta și se supără dacă nu ești tot timpul cu toată minte lângă ele iar eu, după o viață petrecută cu „sarcini de serviciu” sinceră să fiu nu pot să-mi petrec toată ziua săpăligind așa cum nu-mi pot petrece toată ziua dereticând.

Am învățat că așteptările prea mari îți aduc dureri la fel de mari și-atunci îmi spun „fă tu tot ce poți că mai pune și Doamne-Doamne mâna” iar atunci când ceva nu merge spun cum spun cei care de-o viață trăiesc din asta „anul ăsta a fost…cum a fost”.

Hai curaj, inima dârză c-altfel nu faci nicio branză! Sigur, asta îmi spun mie dar și altcuiva dacă are nevoie. Se poate renaște precum răchita mea, dintr-un ciot!

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Duminică, 1 iunie 2014 – Eu și grădina&8221;

  1. Buna dimineata.
    Cred ca vremea -i de vina, cam prea mult pesimism si nu face bine, dar odata cu razele calde de vara sper sa apara si optimismul.
    Si pana la urma cand am ales sa ne mutam la sat n-am ales cantitatea ci calitatea produselor pe care le punem in oala. Nu cred ca se amortizeaza cheltuielile cu animalele din curte daca n-ai sursa ta de hrana si furaje dar, gustul unui pui de casa sau al oului merita efortul. Ai dreptate e mult de munca si se pare ca nu se mai termina niciodata iar de multe ori rezultatele nu sunt nici pe departe pe masura efortului depus dar, una peste alta, eu zic ca se merita.
    Sa ai o vara minunata plina de roade bogate.

    Apreciază

    • Hm, înțelept ca-ntotdeauna și generos. Mulțumesc frumos pentru încurajări. Adevărul este că nu am vrut decât o redare realistă a unei astfel de experiențe, multă lume având tendința de a idealiza strămutatul la țară și de a povesti doar ceea ce este frumos. Exact așa este precum ai spus și tu.

      Sper că-ți este cât se poate de bine Vasile și la fel le este și celor apropiați și dragi ție.

      Toate bune!

      Apreciază

  2. Suflete, o poveste atat de sincera a starii pe care de multe ori o simtim cu toatele. Esti o impletitura de taran cu orasan, dar cu suflet mai spre mirosul pamantului si al roadelor lui cele adevarate.
    Fruntea sus!
    Pupici!

    Apreciază

    • De fapt postarea a țâșnit după ce am citit pe alt blog ceva cam la fel și am zis că poate prinde bine și altora să arăt că mai multă lume trece prin perioade din acestea sau că te poți simi și așa, nu-i totul roz nici pe departe..

      Da, îmi place să cred că sufletul meu măcar este mai neaoș. Cineva îmi sugera să renunț la „Ilinca” pentru că „Elena” este mai elegant și în loc să mă supă mie mi-a venit să râd. Cum, când eu de-abia descoperisem că pe străbunicii mei i-a chemat atât de frumos, Ilinca și Toader.

      Am prins pupicii și i-am pus bine!

      Apreciază

  3. Eu cred ca cel mai important este cum vrem sa ne petrecem timpul si daca in urma indeletnicirilor din gradina mai obtinem si recolte, in afara de satisfactia si relaxarea timpului petrecut in gradina, deja am castigat. Eu vad gradinaritul ca pe o indeletnicire „in afara functiei de baza”, e ca un desert pe care il savurez cu placere :))

    Apreciază

    • O, da Aurelia! Și eu văd tot așa lucrurile. Clipele petrecute în grădină pot fi magice dacă nu sunt marcate de crisparea îngrijoraă a producției. „Capra mea trebuie să fie mai dihai decât a oricui!”

      Am strâns mazăre din grădină. De-o mâncare și poate voi mai avea de două. Mama mea mă măsura și-mi spune: ooo, am luat mazăre din piațăcu 3 lei și așa de frumoasă! „Să’uat!”, vorba românului! Și ce?

      Mulțumesc că mi-ai fost alături.

      Apreciază

  4. Ei, când ai două, vezi lucrurile mai degajat. De grădini vorbesc. Una aici și una la țară.
    Nu știu ce o să culeg eu din ele, da-mi face plăcere să le tot pigulesc, cu fundul în sus, fie că e soare, fie că-i ploaie. Doar și pentru asta merită să le țin…

    Apreciază

  5. Nu se compara mazarea din piata cu cea cultivata de tine 🙂 Ce creste in gradinuta ta e incomparabil mai bun. Eu ma bucur pentru fiecare frunza. Si daca ceva nu merge bine, mai schimbam cate ceva. Incercarea conteaza, rezultatul mai putin.
    Si ce frumos e coltisorul cu trandafirii si levantica !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s