Am brațele însângerate. Stropi de un roșu închis, mai mici, mai mari, se coagulează pe locul unde au aterizat împestrițându-mi pielea. Durerea mă chinuie. Până când, până când Doamne!
Parcă aș fi într-o colivie cu sârmele ornate cu mărgele rubinii.
Nu am scăpare așa că trebuie să-mi adun toată puterea, răbdarea, îndurarea. Mă liniștesc cât de cât și văd că pot rezista. Ba chiar e frumos. Îmi imaginez că trec printre degete boabele unui rozariu. Că înalț o rugă. Ce rugă ar putea fi? De mulțumire mai întâi. De mulțumire când te chinui? DA. O alta? O implorare. O implorare pentru ajutor.
Mai este mult dar cred că voi birui.
…………..
Din ciclul „La cireșe” am publicat articolul Cerul cu rubine
