Și așa au fost…


…sărbătorile la noi, cu bine.

După numeroase zile de-a dreptul deprimante, cu o zi înainte de Paște, cerul s-a luminat, soarele s-a ridicat atoate cuprinzător și vindecător și a motorizat bietele suflete murate întru pregătirea cu zel a marii sărbători.

Mai întâi am dat o tură prin îngrăditura personală să văd ce și cum s-a mai ițit.crai murat
Un crai mititel, stătea, ca-ntr-o deplină adorație vrednică de admirație, absolut nemișcat, lipit de obiectul amorului turbat de parcă n-ar fi vrut să se rupă vraja când de fapt era murat și încremenit de răceala ploii și a nopții.

sfarcUltimul pe teme de înflorire dar nu cel din urmă, gutuiul și-a ornat coroana cu sfârcuri roz și frunzele din preajma lor cu puf ce te trimite cu gândul la rodul greu care-n toamnă îi va îndoi crengile.

caleaMă joc de-a v-ați ascunselea cu razele soarelui prin ogradă și verdele crud îmi inundă sufletul de bucurie.soarele

Am făcut un gărduț din nuiele, mic, inegal, stângaci dar îmi încălzește inima când mă uit la el. Când voi avea cu ce îl voi face mai temeinic.gardutul

Cei mai viteji copaci pe timpul vitregiei au fost tinerii meri care de-abia își ițeau mugurii. Cu toată potrivnicia ei și-au văzut de treabă și iată:mar

La modă în ograda mea este însă acum lila-ul: lila
lila2

V-am purtat pe la mine prin ogradă de parcă mi-ați fi fost cu adevărat musafiri. Voi nu ați fost dar iată, acum în miez de noapte când sunt aici pentru voi, pe fereastra deschisă mi-a intrat în casă trilul unei păsări delicate de noapte. Pare să fie o privighetoare. Se aude din lanul de grâu care se întinde din spatele curții noastre până spre baltă. Din când în când cântecul păsării este acoperit de câte un val de semnale cifrate ale câinilor din sat sau se suprapune cu orăcăitul broaștelor. Plămânii mi s-au umplut de aer și pieptul s-a bombat primind bucuria momentului. E bine.

Închei acum spuându-vă totuși cum a fost Paștele la noi: cu multă tihnă. Sigur, n-au lipsit îngrijorările, poticnirile, bombănelile, nu vă temeți, am fost normali. Dar au fost prezenți toți cei doriți. Fiecare a mâncat ce-a vrut, s-a bucurat prin ce cotlon a vrut de soarele cu adevărat nesperat și de aceea sorbit prin toți porii. Nimeni nu a primit cadouri și nimeni nu a fost supărat ba din contră mai relaxat.

Astăzi am pornit să plimbăm pasca (singurul aliment consumat abuziv) la oraș, în parc (blasfemie?!) și am avut bucuria să închiriem biciclete. O jumătate de ora de vis pentru că parcul urban are ceea ce natura nu-mi oferă în câmpia Burnazului unde-mi mănânc la ora actuală mălaiul și-mi duc traiul, spinări de deal.

Sper din suflet că de aceste sărbători ați avut din plin nu mâncare, nu cadouri, nu satisfacții…adică nu în mod special acestea ci sper că ați avut TIHNĂ.

2 gânduri despre &8222;Și așa au fost…&8221;

  1. Tihnite au fost și la noi. Până ieri după-amiază, când s-a apucat puștanul de alături să ne spargă timpanele cu muzica lui, în timp ce făcea niște grătare pentru amicii lui cu deficiențe de auz, că altfel nu-mi explic de ce răgeau așa unii la alții. A trebuit să-i mai potolească o țâră poliția, dar nu de tot, că ei trebuiau să demonstreze pasămite ceva. Ce, în afară de proasta lor creștere, nu știu! 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s