Era prin …’914 toamna, în primele mele zile de serviciu. „Operator mașini de calcul”, așa se numea job-ul meu. Înseamnă un fel de dactilografă, mi se explicase sumar la târgul de job-uri.

Încăperea era dominată de o mașinărie mare cu un fel de pupitru larg, fascinant prin puzderia de luminițe divers colorate care clipoceau.

În fața pupitrului se afla un scaun interesant. Tânărul așezat pe el părea foarte dezinvolt.

Biroul, în care aveam să trăiesc una din spaimele acelea care fac să te treacă sudori de care nu te mai salvează nici toți parabenii din lume și nici o tonă de citrofol, era un mic „Oficiu de calcul”.

De-aș fi știut ce avea să urmeze, geanta mea din ziua aceea ar fi avut altă dimensiune și în ea, garantat, s-ar fi aflat un balot de șervețele umede plus, în cantități industriale pentru poșeta unei fete, produse antiperspirante Gerovital H3 prof.dr. Ana Aslan precum: deodorant antiperspirant Gerovital H3 Splendide, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Natural, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Sensitive, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Fresh… și altele, așa să fie.

Acest oficiu deservea o fabrică în care se foloseau ca materie primă niște granule de plastic foarte frumos și divers colorate.

Cine avea treabă cu ceva hârtii prin mica secție experimentală de producție își mai strecura în buzunar câte-o mână de granule, așa de joacă.

La un moment dat, zeul de la pupitru de comandă se ridică în toată măreția lui și-l cheamă pe colegul meu.
– Stai tu aici cât lipsesc eu. Te uiți la luminițele astea și dacă vezi ceva neobișnuit îmi spui când vin.

Neobișnuit!? Ce s-o chema neobișnuit mă-ntrebam terifiată la gândul că m-ar fi putut pune pe mine să stau pe scaunul „electric”.

A trecut un veac (citește câteva minute) până când zeul a intrat din nou pe ușă. Dădeam să respir ușurată, colegul meu nu avea nimic neobișnuit de raportat, când aud deodată:

– Ce-ai făcut măi nefericitule?!
– Ce-ce-ce-am făcut? N-am făcut nimic!

Cum nimic măi?! Tu nu vezi că ai împrăștiat biții pe jos?, spuse zeul și arătă la picioarele celui cu adevărat nefericit în clipa aceea.

Vesel colorate, puzderie de granule se aflau împrăștiate pe mocheta gri perlat de parcă toate led-urile care clipeau vesele pe panoul de comandă ar fi sărit pe podea.

„Le pun repede la loc!” spuse nefericitul și-ngenunche încercând să adune „biții” în palmele făcute căuș, cautând să vadă în același timp și cum va cădea securea și unde să pună granulele atunci când va fi reușit să le adune pe toate.

După ce și-a mai păstrat câteva secunde fața scandalizată, zeul a dat drumul unei cascade de hohote de râs.
– Am glumit măi. Tu nu știi ce-nseamnă bit?

Un antiperspirant ne-ar fi fost prieten oare sau dușman atunci când șuvoaie de sudoare ne scăldau trupurile? Concepute de către Farmec într-o formulă echilibrată care ia în vedere toate aspectele procesului de transpirație cred până la urmă că ne-ar fi fost totuși prieten.

P.S: Peste numai câțiva ani, în același loc de muncă, aveam să trăiesc pe propria-mi piele ceva asemănător dar care nu s-a terminat atât de repede și a fost mult mai de coșmar.

Eram la o întrevedere cu „balaurul”, managerul general care trebuia să-și dea acceptul pentru încadrarea mea pe post cu studii superioare, terminasem între timp facultatea de specialitate.

Era cunoscut prin causticitatea lui. Care credeți că a fost prima dintre multele cerințe pe care, timp de vreo 30 de minute, mi le-a formulat zbirul așa…azvârlit peste umăr în timp ce vorbea cu altcineva, fără să fie atent la răspunsurile mele?

După ani de facultate combinați cu lucrul efectiv ca programator calculator cu studii medii (deci cu suficientă experiență), individul îmi cerea pentru a-mi dovedi pregătirea să transform un număr din sistemul zecimal în sistemul binar. Năucitor de simplu, demolator psihic.

Am ieșit din biroul lui cu dinții clănțănind efectiv (dar cu acceptul în dinți) și nu mi-am revenit o bună bucată de vreme, de nu mai știa șefa mea cum să mă mai pună pe picioare.