Marti, 25 februarie 2014 – Hm!

Dați click pe vidoeclip. Veți citi poate (dacă veți dori) mai ușor cele ce urmează. Sau dați click la sfârșit. Cele ce veți auzi vor șterge un pic din mâzga adusă de povestire.

Masă biodegradabilă. Dumnezeu și sfinții.

Om în vârstă. Fractură. Spital. Tarife nescrise. Scurtă la mână. Dezorientare. Lipsă de informație. Încordare epuizantă. Frământare maximă. Discuție constructivă purtată omenește. Decizie inspirată. Soluție minunată. Medic tânăr. Asudare. Operă de artă. Implorare natură: acu’…mai pune și tu mâna că el a făcut tot ce-a putut!

Suflete și minți. Mari și mici. Uitare. Aducere aminte: toți, „de rând” sau „aleși”, suntem la urma urmei TOȚI o simplă masă biodegradabilă.

Cu cât este mai mic sufletul și mai puțină mintea cu atât e mai  mare aspirația la statutul de „zeu”. Găinaț. Pute. Zât. Muci în fasole.

Discuție:

– Ați cumpărat pansamente? Un cocostărc deșirat, îmbrăcat în izmene de culoarea cerului înecat se proțăpise în fața noastră.

– Poftim?

– Pansamente. Din acestea.

Ne flutură agresiv prin fața ochilor un pachețel de hârtie.

– Nu vi s-a dat o listă? Trebuie să mergeți să cumpărați.

Tonul. Ah, tonul! Și expresia corporală! Prea stângace cuvintele  mele pentru a le  descrie. Un mucea venit în practică de sanitar credea că ceea ce are de învățat este cum să ia șpaga și cum să umilească oamenii și că odată haina de personal de spital îmbrăcată deja ești în Olimp.

Nu. Până atunci nu ni se dăduse o listă cu materiale sanitare. Poate pentru că, sfărâmați de îngrijorare, căutasem noi mai înainte,  la fiecare tură, cabinetul pentru câte-o „documentare”. Nu ne-a părut rău în nicio ocazie până la „marea întâlnire”. Am avut de-a face de fiecare dată cu persoane „subțiri”  de la care am primit informații utile, în cunoștință de cauză și încurajări iar noi am lăsat peșcheșul. Împotriviri firave, mulțumiri de ambele părți.

De data aceasta nu apucasem și „zeița” oficială cu drepturi depline intrase la salon. Trupul mic, muc și sfârc, împodobit cu o claie-ntunecată stil sauvage-leonin-amenințător se afla tocmai la patul ființei vii de care aveam grijă.

– Ați adus pansamente?  Nu vi s-a spus?

– Nu. Până acum nu. Doar o… femeie de serviciu ne-a cerut pampers că ea n-are dar dacă sunt probleme dați-mi lista cu materialele sanitare necesare, să cumpăr tot odată.

– N-am nicio listă. Mie-mi trebuie acum un pansament. Duceți-vă și-mi cumpărați.

– Nu mă duc nicăieri. Pansți-o cu ce aveți. Nu pot să cred că în tot spitalul ăsta nu există un pansament. Altfel mi-ar fi dat domnul doctor o listă cu cele necesare.

– Treaba dvs. V-o pansez cu leucoplast și-o să se irite.

– Pentru asta mă duc mai departe și vă fac reclamație.

– Ce faceți atâta caz?! Doamne ferește n-am mai văzut! Doar tot pleacă azi acasă și-o să vă trebuiască!

– NU PLEACĂ ACASĂ! Mai are de stat cel puțin o săptămână.

Habar nu avea și asta mai-mai  să mă îngrozească. Acasă pleca băbuța de vizavi. Și cu tratamentul tot așa o proceda?

Ies afară și dau peste cocostârc (un NE-fertit, pajul lui Ne-fertiti,  aflat în practică) și-i spun: dac-o pansează cu leucoplast o reclam! Să-i spui!

(Nefertiti= zeiță egipteană; numele ei se traduce frumoasa care iată vine)

– Niciodată-n spitalul acesta…

Până la urmă pansamentele au fost cumpărate de către bărbatul meu care nu voia decât să scurteze clipa negândindu-se la clipele care vor veni când noi vom vom mai fi acolo. Cuvântul „reclam”, cred, a înmuiat tonul totuși, a adus scuze, bătutul în retragere…nu, că eu nu, poate stagiarul nu s-a exprimat cum trebuie…

Nu era absolut nicio problemă dacă ar fi fost un pic de jenă, de părere de rău pentru situație…știți, nu avem ce face, materialele sunt insuficiente…puteți dvs să…dacă am fi primit o listă cu cele necesare în așa fel încât să nu mai fim trimiși la cumpăraturi de către orice nefertit sau nefertită după cum îi vine pe chelie.

Altfel… și-ntr-un spital de provincie poți trece cu bine printr-o încercare grea dacă un medic tânăr care-și iubește meseria colaborează cu o firmă care desface material protetic necesar în chirurgia ortopedică și firma este atât de deșteaptă încât școlarizează și oferă instrumentarul necesar gratuit. Sigur, mai trebuie și bani ca să beneficiezi dar până la urmă firma tot deșteaptă se cheamă că este pentru că oferă gamă largă de articole pentru mai toate buzunarele și cazurile.

Și când te gândești că atunci când l-am văzut și când mi s-a spus că este medicul curant al sufletului pe care îl ocroteam m-a apucat jalea și cu mâinile-n cap căutam gaura de șarpe!

IERTARE DOMNULE DOCTOR ȘI MULȚUMESC!  Numai atâta vă rog din suflet, atenție la buruienile de prin ogradă! Ca să nu se mai spună că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

Hai, multă sănătate și faceți economii, nu dați banii pe prostii că uite …

P.S. E dimineață dar astăzi trilul nu se mai aude. Privighetoarea a rămas în târgușorul de munte dar eu mă voi întoarce la ea. La mine în câmpie, în ogradă a cântat doar cocoșul. Mai e puțin și coțofenele vor scotoci după ceva de mâncare iar eretele va veni la masă în brăduțul cu cetina plină de vrăbii. Dovada că a trecut pe-aici va fi iar un mic rest de puf grej rămas în urmă-i pe iarba arsă de ger.