Joi, februarie, iarna – (2014, 06)

În noaptea de lună-argintată,
Pe pleoape când somnul se lasă,
În vis îmi clădesc câte-o casă
Ce toată e-n roze-mbrăcată.

De zgomot și oameni retrasă,
Locaș ca din basme s-arată,
În noaptea de lună-argintată,
Pe pleoape când somnul se lasă.

Vreo sarcină-asupra-i n-apasă
De-ai mei creditori e-apărată,
Parfumul de roze ce-mbată
Extazul în suflet îmi lasă
În noaptea de lună-argintată.
Rondelul nopții argintate / Alexandru Macedonski

Flori de lună ce s-agață
Schimbă apa în brocart;
Printre frunze prinde viață
Câte-un cântec de Mozart.
(Rondelul florilor de lună)

Apei lui de prin ogradă,
Prea domol curgând la vale,
Bolovani, dintr-o grămadă,
Japonezu-i pune-n cale.

Spumegată, vrea să vadă,
Împrejurul casei sale,
Apa lui, ce prin ogradă
Prea domol o ia la vale.

Și schimbând-o-ntr-o cascadă
De consoane și vocale,
Uită-a vieții grea corvadă,
Dând răsunet de cristale,
Apei lui de prin ogradă.
(Rondelul apei din ograda japonezului)

De-aș fi ori încă nu pe ducă,
Mă simt la fel cu orișicine
Clipire-nchisă-ntre suspine,
Și-ntre năluci ce pier — nălucă.
(Epigraf final de Alexandru Macedonski)

Această prezentare necesită JavaScript.