Luni, 20 ianuarie, 2014 – Despre ieri, despre azi, despre mâine


La propriu.

Dedic această postare fiicei mele, știe ea de ce. Deci:

Despre ieri.

Ieri a fost zi de relaxare. (Nu așa ar trebui să fie?, ați putea întreba. Ba da dar noi mai greșim sau mai bine zis mai mult greșim dar ieri… nu am mai greșit.

Ne-am pornit rezonabil, destul de devreme, spre urbe. Am intrat în complexul comercial nu spun care, ne-am asigurat de bilete la filmul ales, ne-am pus „ghiozdanele” la cale, am cumpărat un joc „de societate” cu cărți, jetoane și tablă de joc și apoi, venind ora, am intrat la film.

O comedie foarte ușoară cu patru actori, figuri venerabil- admirabile, frumos colorată și tihnit sonorizată. Nu am mai fost la film din …’914 toamna și nici nu aș fi mers dar deh, zic, să nu mă pun de-a doua.

He-he! Ce-nseamnă o sală modernă de cinematograf. Mai merg.

Spre seară, întorși acasă, am testat jocul și eu, cu mai mult noroc în dragoste probabil, am mâncat o bătută cinstită spre satisfacția dumnealui, plină de considerațiune-compasională totuși.Owls graphics

Târziu, în noapte, considerând că pioșenia față de ziua de duminică a fost îndeplinită, am luat cărticica cu steluțe croșetate și am reușit să fac unul dintre modele. Atunci când ți se pare că nu mai ai vlagă și nu mai poți avea succese mari o serie de succese mici te revigorează în mod miraculos. Așa am descoperit amigurami și croșetatul de modele mici ca niște eșantioane.

DSC00460

carticica-cu-stelute

De când tai zilele din calendar cu x-uri parcă aș vrea ca ziua să fie mai atent și mult valorificată. Trece și nu se mai întoarce așa că …” fă ceva mai de Doamne-ajută cu ea”, îmi spun.

(va continua)

Later update

Despre astăzi

După ce am rezolvat admirabil problema patului de uz personal (personal el dar gândit așa ca să mai poată îngădui pe intervale scurte și câte-un suflet stingher în plus, fie el mare sau mic) mă tot frământam eu cum să-mi ofer un compartiment pentru haine pe umeraș. 

Dețin aciuiate în odaia mea niște corpuri de la biblioteca veche.

Vizat era un corp cu usi pline. Scoțând polițele rezulta o înalțime suficientă atâta doar că adâncimea nu ajungea. De fiecare dată când închideam ușa la dulap trebuia să arajez umerașele cu mâna mai pe diagonală cumva. Bleah!

Mă tot uitam pe la Ikea și mă pregăteam de-o cheltuială nu prea dorită dar… Prea e patul excelent ca să meargă altă funcție a încăperii „cu noduri”.

După ziua de ieri petrecută pe placul inimii astăzi mintea mea a fost foarte ageră și harnică. Am tras dulapul de la perete, i-am examinat fundul și… țuști la depozitul cu „ce vrei și ce nu vrei” – citește garaj (care la noi nu a fost nici măcar o clipă garaj)

Nu prea știam sigur ce-mi trebuie dar din ușă am și văzut materialul mi-a venit și ideea. Patru piese metalice dreptunghiulare cu mai multe găurele gata făcute și două …să le spunem șipci dintr-un fel de MDF probabil de pe la vreun ambalaj late de vreo 6 cm și mai înalt decât dulapul în cauză.

N-o mai lungesc: deșurubat, scurtat, înșurubat, deșurubat mutat înșurubat etc. Gata. Umerașele mele încap perfect dulapul meu fiind prelungit spre spate cu 6 cm. M-am rupt de la meșterit cu greu să mermelesc niște ardei umpluți că vine mica hoardă acasă și n-am ce pune pe masă. Diseară mă voi odihni citind „Spionaj la mânăstire” de ROJ.

Despre mâine? Da, trebuie să-mi scriu și despre mâine dar… mai târziu.

Despre mâine

Afară plouă mai nervos și descărcări electrice fac să mi se zgribulească spinarea. Aflu că Adrian Iovan a aterizat forțat în munții Apuseni împreună cu o echipă medicală cu care mergea la prelevat organe. La TV se discută steril și anemic despre cine și ce ar trebui să facă pentru a-i ajuta pe accidentați.

Nu mai încape să povestesc despre steluțe croșetate.

Focul proaspăt făcut trosnește hărnicuț în vatră. El nu știe decât care este treaba lui și pentru că simte de la munte miros de ninsoare își face datoria.

Despre mâine? De-acuma…mâine.

Noapte bună. Sper să aveți un somn ușor și să vă refaceți după oboseala de peste zi, sper că nu tună ca pe la noi.

Somn ușor!

4 gânduri despre &8222;Luni, 20 ianuarie, 2014 – Despre ieri, despre azi, despre mâine&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s