Miercuri, 4 decembrie, 2013 – Și de va fi să fie…




…lumină taaare mă voi bucura.

Un suflet de-al nostru, o româncă pribegită în altă țară întru căutarea eu-ului, a vrut să facă ceva mai mult pentru a se înșuruba în societatea respectivă și s-a dus să facă voluntariat.

După prima zi în care emoția a fost atât de puternică încât la sfârșitul primului curs de inițiere într-ale voluntariatului a tâșnit afară pentru a n-o auzi lumea icnind în plâns (aproape că simțise fizic prezența reginei care a înființat organizația respectivă, o adevărată luminată doamnă).

A doua zi saltul a fost la extrema opusă, spre tendința de dezertare pentru că auzea cum li se pune în vedere, sacadat, tot ce nu trebuie să facă un voluntar, pe scurt i se părea că n-ar trebui să fie om: adică să nu creeze dependență, să nu manipuleze, să nu se atașeze etc…

Dure la prima vedere dar foarte constructive( măcar o parte din prevederi) mi s-au dovedit și mie a fi.

Îi mai țineți minte pe „băieții mei”?

N-am mai putut îndura și le-am cumpărat ghete într-un „fie ce-o fi dar măcar o să fie”. Eram cu treburi într-un alt oraș nu era deloc pe listă și nici inspirat un astfel de gest acolo dar fiind în piață și cu un leuț în buzunar am renunțat la orice mi-aș fi putu lua mie și am luat două perechi de bocăncei groși și îmblăniți. Piele sintetică, căptușeală la fel, negri ca niște ciori dar noi și buni de vreme geroasă, și imposibil de confiscat de altcineva.

Duminică mi s-a confirmat că gestul a fost neinspirat pentru că aceleași încălțari mai la sud, deci mai aproape de depozitul central Europa de unde pleacă toată marfa spre toate cotloanele țării, era mai ieftine cu 25%.

Băieții s-au uitat la ele mai reținuți așa ( posesiuni n-au dar cultură în materie au ca orice copil, ți-o faci uitându-te cu jind la ceilalți și afli, când îi auzi lăudându-se, tot ce trebuie să știi despre ce-ți face inima praf de drag) dar s-au încălțat cu ele și au plecat bocănind spre casă bucuroși măcar pentru că erau noi, ale lor și li se potriveau.

A doua zi mi-au comunicat satisfăcuți că țin cald. Probabil cineva îi consolase cu înțelepciune luminându-i că meritul lor este că sunt eficiente împotriva gerului.

Nu le pot da cât ar avea nevoie din nimic: nici timp, nici bani, nici deschidere, nici pricepere. Filozofia mea este că le va prinde bine orice moment de întâlnire cu mine, cât de scurt ar fi el, în care eu să pândesc orice prilej în care să le ofer victorii, adică să observ orice mică achiziție, performanță, abilitate și s-o valorific la maxim.

Colorează în draci, iertată fie-mi expresia și pe mine asta mă face muci( iertată fie-mi și aceasta) pentru că îmi arată cât își doresc să facă și ei ceva, să stea undeva cu ale lor, hârtie, carte, creion în față și să facă ceva care are legătură cu școala.

Probabil că doamna de engleză, iată au o doamnă de engleză, este tare blândă și atractivă pentru ei iar noțiunea de limbă străină li se pare incitantă pentru că pomenesc singuri de asta și George, mai extravertit, mi-a adus la cunoștință o nouă performanță: știu cum se spune Ion! Cum? Jon. Ooo, bravo! Știi! Așa este, Jhon se spune.

Le-am pregătit o poezioară de 4 versuri despre omul de zăpadă cu gândul că poate o vor învăța. Era prea mult și am rămas la cuvântul snowman. Le-a plăcut subiectul. Când să plece, după câtiva pași îi întreb: hei, cum se spune om de zăpadă? Buzele lipite cu clei și ochii mari cât cepele. Măăăi, păi ce faceeeem, uităm de la mână pân’ la gurăăăă!? Mă repliez rapid și-o dau pe glumă și le spun că cei care știu mai bine decât ei ajung așa pentru că repetă de multe ori, așa se învață. Se pun și ei pe turuit snowman-snowman-snowman-snowman în timp ce se îndepărtau spre casă.

Se opresc pe undeva să-mi mai spună odată sărut-mâna și eu îi întreb de departe, în gura mare din mijlocul uliței, cum se spune om de zăpadă iar ei behăind și râzând îmi strigă snăuuuumeeeen!

Azi dimineață surpriză, mai știau cum se spune la om de zăpadă drept pentru care le-am miorlăit întru învățare, subțirel, cheeet, le-am mormăit mai gros doooog și le-am rostit cu fața zâmbitoare, în engleză, floare. Le-au plăcut, le-au încercat și poate le-au învățat, vedem mâine. Luni o vor dărâma pe profesoară pentru că atunci când știu ceva nu așteaptă să-i întrebi, știu atât de puțin și ar vrea atât de mult să-i laude și pe ei cineva!

Mai și citim și parcă începe cumva-cumva să se desțelenească ogorul dar cel mai important este că au început să creadă că ar putea și ei DEVENI mai de prețuit.

Se-ntâmplă însă ceva necuvenit. Devin dependentă de sunetul soneriei de la poartă, încerc să manipulez, mă atașez și NU TREBUIE.


6 gânduri despre &8222;Miercuri, 4 decembrie, 2013 – Și de va fi să fie…&8221;

  1. Hello! 🙂 Mi-ai amintit de bancul ala: un roman plecat dintr-un sat venea in fiecare vara in vacanta si le dadea satenilor cate o suta de dolari fiecaruia.Anul asta asa, anul viitor asa, tot asa pana intr-un an cand Jhon veni cu mana goala. Se stransesera satenii si-l intrebara de ce nu le-a adus ca de obicei, la care Jhon le raspunse ca au venit vremuri mai grele si la ei, ca acum trebuie sa-si tina fata la facultate etc.
    Dupa ce pleca Jhon, satenii revoltati dadeau cu cusmele de pamant de necaz spunand: uitati, mai, Jhon isi tine fata la facultate pe banii nostri 😀
    Nu uita sa le amintesti si sa-i inveti ca toate astea cate vin catre ei vin din cer, prin intermediari.
    God bless you, Ilinca !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s