Ion și George – 2013, noiembrie, 18, la doi pași de București


Amândoi clasa a III a.
– Pe tine cum te cheamă?
– Ion.
– Mama îi spune Ion dar la școală îi zice Ionuț.
– Și pe tine?
– Pe mine mă cheamă George.

Ion, cel mai mare ar trebui să fie în clasa a V a dar …
Amândoi sunt analfabeți deși merg la școală. Au schimbat 3 învățătoare în trei ani. S-a renunțat demult ca lor să li se mai dea sarcini școlare. Sunt primiți la școală pentru că nu au încă vârsta „repudierii” iar de-acasă sunt fugăriți cu osârdie către lăcașul de cultură pentru alocație.

Sunt în stare să fie cuminți. Dacă li se dă ceva de copiat stau acolo și fac exerciții de forță ca scrisul să le iasă bine.

Au o dorință nebună să știe și ei ceva, să răspundă bine. Din cauza aceasta dialogul cu ei este un chin pentru că se reped să răspundă aiurea și trebuie multă insistență pentru a-i putea liniști și a-i face să se gândească la ce îi întrebi sau îi pui să facă.

Stau pe ulița noastră dar nu ne-au deranjat cu nimic până acum. Sunt mai multe familii, care cum, mai multe case într-o singură curte și sunt câteva curți la rând.

Contactul s-a stabilit într-un moment de slăbiciune al nostru când am acceptat să le cumpărăm un sac de porumb. Ne-a întrebat mama în mai multe rânduri. Lucrase la cules și au fost plătiți mai mult în natură.

Atât ne-a trebuit. Pe urmă au venit la poartă să ceară niște bani de pâine. Pentru că au manifestat rușine, cel mai măruț stătea cu spatele și mai departe un pic iar cel mic se bâlbâia și au încercat să folosească formule de politețe am zis că odată n-o fi foc. Apoi se contura că vor fi toată ziua pe la poarta mea și-atunci le-am instituit leafă: vor primi în fiecare sâmbătă câte o sută de mii lei vechi fiecare dacă vor trece în fiecare zi pe la mine să vedem ce-au făcut la școală.

Așa am scăpat de jena respingerii și m-am ales cu o vânzoleală controlată pe la poarta mea. Așa am decoperit dezastrul, ce monstruos funcționează sistemul nostru de învățământ. Nu mi-am putut imagina că poți merge la școală și poți pleca de-acolo „știind să scrii” și neștiind să citești. Că poți frecventa și poți să nu te alegi cu minimul necesar pentru a nu fi analfabet.

Mi-e groază că vine iarna. Au lumina tăiată pentru că nu i-a dus capul că vine regularizarea și atunci vine și scadența. Ei au mai plătit pe ici pe colo cât au putut scoate din buzunar dar s-au acumulat 10 milioane și le-a fost întreruptă lumina de la tablou. Asta înseamnă că n-ar trebui să plătească rebranșarea dar 10 milioane sunt un mare vis.

În ziua în care am descoperit copii de școală analfabeți, în anul 2013 la doi pași de București, lacrimile mi-au țâșnit instant și am simțit pentru prima oară acut umilința zilelor pe care le trăim.

Da sunt țigani, da așa le este felul, da și mama lor este un produs al libertății și democrației, este o tânără analfabetă, da nici tatăl lor nu prea știe…DA, DA, DA dar copiii merg LA ȘCOALĂ! Nu pot uita că pe vremea odioșilor pe mamuca mea a învățat-o să scrie o voluntară care venea pe la oameni pe-acasă, într-un sat din fundul Moldovei, să eradicheze analfabetismul. Și mamuca mea a fost foarte bucuroasă când nu a mai trebuit să semneze cu + și a știut să-și scrie numele.

Am ajuns s-o iau ca pe o chestie personală să-i învăț să citească și să scrie. Nu mă pricep așa cum ar avea ei nevoie. Nu-i pot primi acasă, în casă. Dacă ar fi după prima pornire i-aș înfia pur și simplu dar un fel de rațiune firavă îmi spune să păstrez câtă distanță mai pot.

Au în mod clar și probleme de intelect dar nu sunt fără leac.

Mi-a fost greu să renunț la pornirea de a avea termene, la gândul că trebuie să se încadreze în programa școlară. Am realizat că și faptul că eu îi bag în seamă pentru ei înseamnă un pic de lumină și că orice fel de activitate le-aș ocaziona înseamnă pentru ei un pic de lucrare a minții.

Le-am cumpărat cele trebuincioase pentru colorat și desenat. Așa am aflat că ei scriu în pat. Aveam un birou de școlar mare, vechi care nu mai era folosit. A fost o mare bucurie pe capul lor cu toate că mama și-a pus vasele în corpul cu ușă. Le-a lăsat lor totuși cele două sertare.

Nu primesc lecții de făcut acasă și nici părinții nu-i pun să facă nimic. Pentru mine ei lucrează orice le dau și vin bucuroși că au făcut ceva. Mă feresc să-i mustru cât pot.

Ultima dată, la plecare cel mic mă-ntreabă dacă poate să-mi spună ceva. Am încuviințat și așteptam să văd care va fi cererea:

– a zis mama că dacă vreți dvs să nu ne mai dați banii și să-i strângeți că ne trebuie încălțări.

Dacă ați ajuns până aici spun și eu că poate cine știe: Poate aveți lucruri de orice fel care vă prisosesc: mobilă (mâncau pe jos, pe ziare și dorm într-un pat cu arcuri rupte) haine, încălțări, mâncare, bani (se pot plăti on-line direct în contul lor de la ENEL) și ar putea putea ajunge cumva în zona lor=20 km de București pe șoseaua Oltenitei, amănunte oricând. Poate așa măcar 4 suflete nu vor mai ajunge să dea în cap, să fure sau ce altă bâzdâganie să mai facă.

Băieții poartă 33 și 38 la încălțăminte.

Până la urmă sigur că eu le voi cumpăra măcar de încălțat dacă nu se rezolvă altfel atât doar că aș vrea să economisesc banii pentru ce mai folosesc pentru școală.

Altfel, orice idee, orice link, orice material care m-ar ajuta să scurtez drumul în ale cititului și învățatului de orice fel, ar ridica mulțumiri până la cer din partea mea.

Nu știu cât este rea deprindere și cât poate fi eventual dislexie dar nu voi renunța cel puțin până la sfârșitul anului școlar deși nu știu ce naiba aș putea rezolva cu stat 10 minute în fața porții că mai mult nu ne lasă vremea. Noroc că după iarnă vine primăvara și oricum nu ne grăbim, NU? Și-așa rămân repetenți.
– Mi-ai adus orarul Ionuț? Cu ochii în jos, amărât, Ionuț mormăie:
– Nu! A zis doamna că orar se dă doar la ăia care știe să citește.

21 de gânduri despre &8222;Ion și George – 2013, noiembrie, 18, la doi pași de București&8221;

  1. s'anda zice:

    M’da …o fapta buna se pedepseste!!Da’ fiecare OM de treaba ,..are de obicei satelitii sai….Poate la primavara ,intre 2 trebusoare,ai putea sa le dai o mana de ajutor sa-si deschida usa cetitului….Acu’ eu zic ,…n-am paru’ in mana…si stiu ca la sfaturi tot nerodu’ se-nghesuie…

    Apreciază

  2. Of, Am trecut şi eu prin cele pe care le povesteşti. Inclusiv cu adăpostitul unei ţigăncuşe peste noapte. Le luasem şi eu hartie, creioane colorate şi crete pentru desenat pe asfalt. Veneau mereu să-mi arate desenele şi chiar le-am păstrat. Acum copiii au crescut şi sunt prin Spania. M-au sunat o perioadă ca să fiu la curent cu cele ce fac. Adulţii rămaşi sunt săraci, dar milogi. Nu prea mă mai implic, dar mi-e milă să-i tot refuz. Vor doar bani pentru ţigări, cafea sau băutură. Cât despre curent, deşi le-a fost oprit s-au conectat la loc. C-aşa-i la curte. Nimeni nu-i verifică.
    PS. mă gândesc cum pot să îi ajut pe protejaţii tăi. Mai lasă-mă un pic ca să mă informez. Pe la ong-uri am fost în acea perioadă şi nu au ajutat cu nimic. M-am ales doar cu pliante.
    PPS Mă bucur pentru acei copii, te felicit pe tine.

    Apreciază

  3. Of, Doamne, că eu am un sfert de sat în situația asta! Le duc haine, cărți, dulciuri, pe ultimele obligându-i să le mănânce în fața mea fiindcă altfel ar rămâne fără ele dacă le duc acasă. Printre alții, am o elevă în clasa a cincea, deși colegele ei sunt la liceu sau s-au apucat deja de făcut copii. La fel, cu intelectul la limită. Nu știe nici tabla înmulțirii… 😦

    Apreciază

  4. doamna, cu lacrimi in ochi spun ca nu pot ajuta toate cazurile umanitare care ma inconjoara.
    Iti dau datele de contact: https://www.facebook.com/GESTULcarepoateSCHIMBAunDESTIN?fref=ts
    Te rog, scrie-le, vei avea raspuns/ajutor, pt ca deja au experienta cu cazuri identice.

    Acolo, sunt zeci de cazuri asemanatoare, unele mai rele. Din sutele de mamici ce contribuie acolo, exista copii care au trecut peste handicap, peste rusinea de a merge iarna in sandale la scoala, si e un caz care a intrat si la facultate.

    Apreciază

  5. Of, eu ii vad pe copiii astia oropsiti de cand scot capul in lume… ma gandeam ca asa ajung, ca sunt lipsiti de noroc… Eu le dau un pampers si niste lapte, tu le iei culori si incaltari si trec si ei prin viata fara nici un rost.cati din ei vor face o fapta buna la randul lor?…
    Multumesc pentru generozitate, Ilincuto!

    Apreciază

    • Buna Stefana,

      Iertare pentru întârziere.

      Mulțumesc foarte mult pentru răspunsul direct și simplu și cald.

      Să înțeleg că ai putea face efortul să trimiți prin poștă câte ceva pentru copii?

      Dacă da, adresa lor este foarte simplă:

      Voicu Nela, sat Pădurișu (zona Coreea), comuna Frumușani, județul Călărași.

      Dacă se întâmplă să ai încălțari bune de iarnă care nu-ți mai trebuie ei poartă numărul 34 și 38.

      Sărbători fericite draga mea și mulțumesc.

      P.S. Iți voi trimite o poză cu ei (când voi reuși s-o fac, probabil când vin la colindat) ca să vezi și tu cui ai adus o rază de bucurie.

      Apreciază

      • Marian zice:

        Mie personal aceasta intamplare imi aduce aminte d e anul ….1958 pe cand eram la scoala , si de elevii { unii mi-au fost colegi inclusiv la liceu } din clasa unde incercam sa invat cate ceva din ceea ce preda o invatatoare { Ulea Elena se numea si-i voi pastra numele in memorie pana voi trece in Lumea Dreptilor }, trecuta de mult de anii tineretii….adica ” de moda veche ” cum se spunea si pe atunci si cum se spune din pacate si azi atunci cand doresti sa jignesti pe cineva fara ca ala sa se prinda . Printre colegi era si o tigancuse { dintr-o familie d e tigani formata din tatal betiv care se ocupa cu …maturatul strazilor si bunica care era business woman …adica vindea seminte } cu multi ani mai varstnica decat TOTI copii din clasa respectiva si care fusese adusa la scoala de …MILITIE { actuala Politie } si inscrisa conditionat : ori o scoala ” normala ” ori ….Scoala d e Corectie , deoarece asa erau „normele metodologice de pedagogie ” pe atunci . N-avea nici de unele in afara uniformei si a rechizitelor date gratuit de „partid ” asa incat toti parintii au pus mana d e la mana si i-au cumparat si alta …garderopa . Dupa ceva mai mult de douazeci de ani pe cand lucram pe santierul hidrocentralei de la Vidraru am reintalnit-o pe acea tigancuse : era Inginer Sef la departamentul Proiectare . Deci , nu toti copii tiganilor sant precum Ion si George sau cel putin nu toti copii din ” epoca comunista ” a Romaniei au avut viitorul pe care-l intuesc deja , al lui Ion si George . Nu toti copii de tigani ai Romaniei comuniste { comunist pe dracu : Romania n-a avut niciodata un regim comunist !!!} au avut viitorul usor d e banuit pe care-l vor avea Ion si George si pot da nenumarate exemple de acelasi fel .De mai bine de douazeci d e ani in Romania se dezvolta un fel de cult al abandonului scolar in special in randul tiganilor dar …fara suparare si-n randul ” majoritarilor romani ” . Am senzatia c-a fost dusa o intreaga campanie pentru ca asta sa se intample .Rau este c-a n-a fost nevoie de un efort prea mare pentru ca tot esafodajul cultural construit de comunisti incepand din 1949 sa se prabuseasca ca un castel de nisip . Traiasca televiziunea ! Traiasca …capitalismul ! Am un amic virtual { ca nick Teonymus ] care-mi spunea la un moment dat : ” La ce bun sa mai adaug o diploma langa cele pe care le am deja ? Ce sa faca Statului Roman cu oameni care au stiinta de carte ? ” Concluzia sau concluziile le poti trage singura sau…in comun cu vizitatorii dumitale . Era sa uit : am intalnit in Italia oameni de varsta mea ce …erau analfabeti insa , erau ITALIENI ! Statul Italian a avut grije ca acei oameni sa n-ajunga sa cerseasca sau sa starneasca mila nimanui , asta spre deosebire d e Statul Roman !!!!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s