NU. NU vreau invitație la film.

NU vreau nici să văd filmulTentații irezistibile (altfel cum aș putea face referire la el pentru că trailerul nu-mi ajunge?!) în acest context, când trebuie să scriu pentru SuperBlog 2013 despre cum decurge viața de zi cu zi a unui dependent, chiar orice dependență ar avea.

Filmul pare o comedie bună dar cu gânduri proaspăt înșurubate în minte despre un om care nu-și poate controla viața nu aș mai putea râde.

Dependența poate fi, după mine, judecând așa…în mare, de două feluri: de lucruri pe care le consumi și ți le poți procura, mai greu/mai ușor, mai des/mai rar și dependența de lucruri pe care nu le consumi ca atare și pe care nu ți le poți procura, nu există dealeri pentru ele.  După cele din urmă poți alerga și toată viața, câtă va fi ea în aceste condiții, într-o disperare soră cu …vulcanii noroioși, acum molcom adâncită, tacit mistuitoare, acum bolborosind zbuciumată, zvâcnind bezmetic întru căutarea aceea chinuitoare sortită iară și iară eșecului.

– NU. NU sunt dependent!

Nu? Nu așa spun, cu osârdie, toți dependenții până să se petreacă acel lucru minunat de ajutător când ajung să recunoască faptul că au o problemă?

– Salut. Mă cheamă X și DA! sunt dependentă.

Sunt dependentă de vreme, de mâncare, de venitul de la stat, de afecțiunea alor mei dar mai ales de bunăvoința vecinilor care preferă manelele și țin cu tărie s-o arate întregului mapamond de s-ar putea. Aceasta este viața mea de zi cu zi.

– Salut X! Bine-ai venit la cercul anonimilor dependenți.

P.S. NU a fost o licență „poetică”. Sigur că o să spun mulțumesc frumos dacă voi primi invitația la film.

PPS. Și DA. Am fost DEPENDENTĂ. De premii. Am luat premiul întâi din primul an de școală până în clasa a opta dar pe urmă… mi-a trecut cu desăvârșire   așa că dacă nu voi fi premiată la Superblog nu cred că voi intra în sevraj.

Hm! Dar și dacă voi lua! Mă voi bucura … efervescent și mă voi înscrie și la editia următoare.