Vineri, 4 octombrie, 2013 – Alo, sunt eu…

Am vrut inițial să intitulez postarea „Singurătatea alergătorului de cursă lungă” pentru că un pic-un pic tot voi vorbi despre concursul la care particip, „Superblog  2013”, dar putea părea patetic. Nu e cazul.

Știu că este un aspect nu foarte agreabil pentru vizitatorii care nu au legătură cu concursul să se ciocnească pe-aici de articolele scrise în regim impus. Este cumva treaba mea, eu m-am legat la cap cu ea, să mă descurc sănătoasă. Și mie mi s-a întâmplat să gândesc cumva asemănător cu alte ocazii. Poate totuși veți fi alături de mine și dacă veți dori veți comenta. Eu nu sunt interesată de trafic, de reclame, de aspect financiar. Nu pot trudi în genul acesta, e prea târziu pentru mine dar de vizite amicale  sunt bucuroasă oricând.

Ce vreau să vă spun este că descopăr cu plăcere că participarea la un maraton poate fi o experiență bogată din care nu ai decât de câștigat dacă nu ești mort după…câștig.

Vei afla multe lucruri despre tine. Va trebui să te mobilizezi, să te temperezi, să te încadrezi, să te informezi etc etc sa-ți dai singur șuturi în fund (pentru mobilizare) și pumni în cap (pentru corectare).

Prima probă se apropie de final. Pentru mine a scrie despre un automobil poate părea un cadru din filmul „Baba și mitraliera”( film neturnat încă). Am luat proba  ca pe o provocare la documentare, m-am străduit, am scotocit, am mai uitat din când în când pentru ce citesc ceea ce citesc dar mi-a plăcut că zâmbesc, că mă minunez, că înregistrez și că-mi place să și  relatez cui vrea și cui nu vrea să asculte ce-am mai aflat/ ce-am mai trăit / ce-am mai pățit.

Am avut temeri, emoții, zgribuleli, încordare, dureri de spate, priviri încețoșate, ronțăieli nenumărate și necuvenite, frământări și la un moment dat, în sfârșit, după ce-am revenit din anul 61, de la curtea împăratului Nero în ograda mea, la vremea zilelor noastre, am decretat că articolul e gata de publicat.

Nu m-am uitat nici în stânga nici în dreapta, nu m-am comparat, nu m-am inspirat, nu am cercetat materialele de la edițiile trecute deși poate m-ar fi ajutat să nu bat câmpii dar nu am avut putere. Nu am putut decât să fiu eu. Poate la o ediție viitoare să fac un efort mai complex. Acum nu mă interesează, ca un obiectiv personal, decât să pot, un interval destul de lung de timp, să lucrez cu termene și teme impuse și să ajung până la sfârșit cu toate sarcinile îndeplinite, mai bine sau mai rău, cum s-o putea. Chiar dacă m-ar descalifica, așa cum se întâmplă la sportivi, tot aș continua să alerg precum calul care și-a pierdut călărețul pe la vreun obstacol. Este deocamdată concurarea mea cu mine.

Nu fugiti! Mai treceți pe-aici. Alo! Sunt eu, Picasso!

Iertare, sunt doar eu.