Miercuri, 17 iulie 2013 – Continuare la …chemare


A trecut timpul și ar trebui să mai postez o imagine de-a mea în cadrul proiectului demarat de Forfecuta. Promit că mâine o fac.

Astăzi doar voi aminti despre jalea și frământările ce păreau fără sfârșit în legătură cu nasul meu strâmb. Povestea aici.

Update:

Acum este mâinele de mai sus. Până la fotografie să adun mai întâi niște considerațiuni constructive.

Spunea cineva, ca un îndemn la  feminitate, că ar trebui ca atunci când mergem să o facem ca și cum în spatele nostru s-ar afla nu unul ci trei bărbați (cel puțin, s-ar putea ca unul să nu conteze). Am reflectat și mi-am dat seama că sunt tare neglijentă cu ținuta mea.

Sosise în viața mea la momentul respectiv o rochie ușoară de vară, albă, înflorată care povestea din vremuri de demult. Cu toate că sunt cu muuult peste greutatea ideală am talie. Mai rău este mai jos, la ecuator. Modelul rochiei marca puțin talia și nu amplifica șoldurile dar la umeri stătea prăbușită spre coate. Mânecile până la cot și lărguțe păreau culmea renunțării la cochetărie. Marginea de jos atârna în părți. Cuvântul de ordine: șleampăt.

Voiam tare să cădem la pace. Materialul, ușor și mângâietor (mai ales în mers), florile, albul mă cuceriseră. Rochia avea și un cordon subțirel dar dacă îl înodam în față nu se simțea bine așa cocoțat.

Am găsit formula: am făcut câte un mic pliu care a ridicat umerii, am scurtat mânecile și le-am făcut bufante, am păstrat  cordonul numai pe partea din spate înodându-l într-o fundiță. Ei, altfel stă treaba.

De-abia așteptam un prilej s-o scot în lume. Unde credeți că a fost primul drum? La BAUMAX.

Rochia mi-a inspirat mersul iar locația m-a făcut să nu mai trebuiască să imaginez bărbați în spatele meu. Cum dacă mi-aș fi legănat șoldurile aș fi riscat să dărâm rafturile am fluturat doar puțin din umeri, am făcut pașii puțin mai mici și ușor săltați, am zâmbit cu gura până la urechi și-am ciripit cu glas moale și cald.

Omul meu era prin preajmă așa că eram la adăpost.

Cum oi fi arătat n-am mai avut timp să mă gândesc dar oricum el a fost tare mulțumit pentru că preocupată fiind cu așa o întreprindere grea (să porți o rochie cu tâlc nu este așa ușor)  nu mi-am mai băgat nasul în cumpărăturile lui așa cum face o adevărată fată-băiată ce mă credeam eu  până atunci.

Oricum, m-am iubit și m-am distrat tare

La-oglinda

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s