Marți, 2 iulie – miercuri 3 iulie, 2013 – De-ale mele…


1. Soreanca

Sora-Soarelui
– Vezi tu? Păpușoii au și împărăteasă, Patrocle. O floare mare și mândră: bunica zicea că o cheamă Sora-Soarelui. Să ne oprim aici, lângă ea.

Soreanca– Ce mai faci mata, Sora-Soarelui? Floarea cu coroană aurie se clătină lin către copilă, în bătaia vântului. Îmi pare bine că te găsesc înaltă și frumoasă, urmă Lizuca.


Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunata

******************************************************************************
2. Drumurile noastre toate

Până mai ieri un vis, plimbarea mea cu bicicleta printre lanuri a devenit acum aproape imposibilă. Bombăneam mărunt în barbă că seceta îmi macină „calea bătută”. Acum, ploaia și roțile vehicolelor agricole mi-au modelat-o într-un stil arhitectural bizar și… s-a dus dulcea minune. Zgrunțuri mari, șleauri, bălți. Nu-i bai! Și-așa era timpul să mai cercetăm și alte meleaguri. Și-apoi, tot aceleași roți vor avea multă treaba prin zonă și-mi vor bătători din nou calea.

Ce-seamnă clipa! Grâul, semănat anul acesta pe cea mai mare parte din suprafață, era auriu și cu spice bogate. Cei de lângă curtea noastră și l-au recoltat exact înainte ploii. Un singur lan. Acum grâul este încâlcit și cenușiu și încă nu se poate intra la secerat. Cât trebuie să se bucure cei care au apucat să-și vadă sacii în ogradă.

codobatura

drumul
******************************************************************************
2. Destin. Cine sunt eu? Uneori să-ți dorești tare dar cuviincios ajută. Când crezi că nu ai, de fapt ai.

A, nu! Nu eu mă-ntreb așa ci unul dintre sâmburoșii mei.

L-am văzut într-un supermarchet. Era mititel, foarte frumos format și prea grăbit să intre în vâltoarea vieții. Nu mai țin minte ce scria pe etichetă dar l-aș fi cumpărat orice ar fi scris pentru că nu am vrut sa-l las așa, pornit în vegetație, acolo în magazin. Deși sezonul de plantări cam trecuse mi-am zis că dacă mă grăbesc poate reușesc să-l pun în pământ. S-a întâmplat că vremea s-a stricat brusc iar el a petrecut o iarnă în boxa de la subsolul blocului.

Când a ajuns pe rod dezamăgirea a fost mare. Niște fructe mititele care semănau cu cireșele amare dar care nu erau nimic, nici cireșe, nici vișine, nu aveau niciun gust. Înflorea și el frumos, în rând cu cireșii adevărați și cu vișinul aflat la distanță mare de el dar când era la recoltat trebuiau să vină păsările cerului să-i ciugulească rodul pentru că înafară de câteva boabe pe care le gustam totuși din lipsă de altceva la momentul lui de coacere nimeni nu se omora după fructele lui.

Vișinului meu îi lipsește ceva pentru că rod prea mare nu are. Este un vișin altoit și fructele sunt foarte bune dar nu face prea mule. Până să aflu eu misterul am mai planat doi care anul acesta au intrat pe rod și au înflorit un pic mai substanțial.

Începusem să mă uit spre nedefinitul meu sâmburos cu gânduri ce-ar fi putut să-i dea fiori iar spre gardul vecinului de unde se vedeau coroane de vișini încărcați într-o nebunie cu bumbi roșii și acrișori mă uitam cu jind.

Pe el nu-l mai băgam în seamă. La umbra lui am improvizat un loc de scăldat pentru rațe și o curticică de repaos pentru găini. Trebuie să-mi aplec puțin capul când intru acolo și nici nu mai priveam spre fructele care începuseră să se coacă. Într-o zi de post, în căutare de ceva desert, mama mea care era prima în disprețuirea pomului invocat aici, a strâns totuși două mâini de fructe și a făcut un compot. Un compot foarte bun!!!

M-am învrednicit să-l privesc mai cu atenție: se etala mândru, cu crengile desfăcute și pline de rod.

Surpriza a fost grozavă pentru că pomișorul meu, ajutat în polenizare de vecinii lui mai tineri s-a hotărât să se comporte ca un vișin. Din faptul că îi reușește destul de bine rezultă că asta fusese menit să fie. Acum îi dau zor cu adunarea și valorificarea bombițelor dulci-acrisoare aflate puzderie și la mine în ogradă. Borcane cu licoare rubinie și mici umbre rotunde, grena se odihnesc îmbietoare sub pătură la răcit. O cratiță cu dulceață de nelipsit când faci clătite așteaptă șă-și mute conținutul în borcane iar ouăle de la găinuțe deja țopăie la gândul că se vor întâlni cu vișinele într-un pandișpan.
Și eu care puteam să jur că nu am vișine decât să pun pe-o măsea!

***************************************************************************************

3 gânduri despre &8222;Marți, 2 iulie – miercuri 3 iulie, 2013 – De-ale mele…&8221;

  1. sa stii ca si taranul din mine tresalta cand vede cum cresc si rodesc frumos holdele.Trec soseaua s i calea ferata si admir lanul de porumb,e uniform si i-a dat spicul,unduieste si fosneste misterios. Eu am un visin altoit de sotul meu ,cred ca a luat altoi din pomi diferiti,ca se coace jumatate mai devreme,cealalta jumatate abia acum incepe.

    Apreciază

    • Ce interesant! Grozavă invenție mai este și altoitul.

      Noi am aterizat târziu „la curte” și de-abia reușim câte-o stropire întârziată și sporadică pentru a-i mai salva de omizi sau alte cele. Nu prea ne pricepem dar învățăm din mers.

      Apreciază

  2. Ehei, am şi eu un păr care-i cam stă în cale Peştişorului. Nu ştiu de ce, că doar n-are drum pe-acolo. Nici rod nu prea avea pe timpul ăla, aşa că i se sortise să fie tăiat. L-am rugat totuşi pe consort să-l mai îngăduie un an, poate-poate… Şi culmea, a început să facă pere aşa de mari şi de frumoase de ţi-era mai mare dragul să le mănânci, aşa că a rămas la locul lui, îmbătrânind frumos, pentru că deja au trecut vreo zece ani de atunci; şi nici pe vremea aia nu era chiar tânăr…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s