Sâmbătă, 25 mai, 2013 – Mai


Mai, luna florilor, a gavanoaselor, a sărbătorilor (pentru noi cel puțin), a elanurilor se pare.
ciresebordo

În luna mai ne-am căsătorit, în luna mai(au trecut 10 ani de-atunci) s-a semnat actul de vânzare-cumpărare a locului pe care viețuim acum în șpagat (și cu gândul și cu fapta, nu explic pentru a nu da chiar tot din casă), în luna mai, cum s-a văzut, intru în rândul celor ocrotiți de sfinți, în luna mai s-a obținut certificatul de urbanism…

Mi-aduc aminte că în curtea școlii mele era un cireș mare timpuriu. De 1 iunie era cules și noi, cei de la clasele mici, eram adunati în careu și primeam fiecare o mână de cireșe într-un cornet de hârtie. Nu cred că trebuie să vă descriu ce bucurie.

Curtea școlii noastre era un adevărat univers. Foarte mare și frumos împrejmuită.
Întăi am învățat în școala veche. Avea doar parter. Dușumelele din scânduri groase de lemn erau date din când în când cu motorină. Acela era singurul moment când, pentru o clipă, nu-mi plăcea. Uitam repede fiind fascinată de lecții sau preocupată să alerg, sau să stau culcată pe bancă cu mâna stângă în sus ca să mi se oprească sângele din nas care-mi curgea pentru că nu știam despre priorități în circulație și-mi mai ciocneam tărtăcuța de a altui alergător bezmeticuț când viram pe după colțul clădirii. În rest, sălile de clasă erau mari, băncile solide, ferestrele suficiente pentru a fi luminoasă. Încălzirea era cu lemne dar nu-mi aduc aminte să ne fi fost vreodată frig.

Cadrele didactice…Erau de două feluri: sedentare și călătoare, partea rea era că erau mai multe călătoare decât sedentare. Dar despre asta poate altă dată.

La un moment dat a apărut și școala nouă, cu două nivele, mult mai atrăgătoare pentru noi copiii în primul rând pentru că era nouă și-apoi pentru că avea scări. Ei, aici am luat două palme zdravene de la învățătorul și dirigintele meu care m-a văzut, de jos, îngrozit, jumătate aplecată pe fereastră. A alergat într-un suflet până sus, m-a înșfăcat (profesor de sport!) cu amândouă brațele de mijloc, m-a tras înăuntru săltându-mă puțin spre tavan înainte de-a mă depune cu fața la el pe podeaua culoarului și-apoi mi-a trăsnit cele două palme de mi-a sunat apa-n cap. „- Vrei să mori?” „Da’ mă țineam, nu cădeam…” am spus pierită încercând să-mi țin cele umori sub control și să-mi revin din șoc.
Îmi amintesc rar acest episod, amintirea învățătorului și dirigintelui meu este alta: îl simt și-acum, fizic aproape, așezat lângă mine în bancă, cuprinzându-mi mânuța cu mâna lui mare și caldă pentru a mă învăța să scriu. Asta așa, pentru că am făcut un salt în timp.

Iertare. Vorbeam despre luna mai. Zece ani, spuneam, de când ne-a pocnit pe-amândoi leuca (altfel nu-i pot spune unei hotărâri spontane) și, lucru foarte rar de altfel, am hotărât la unison, eu și tovarășul meu de drum, să cumpărăm acest loc deși era doar o bucată de câmp(din acest câmp:campul și noi ne spuneam că nu vom cumpăra un loc gol. Trebuia să aibă cel puțin un copac, o fântână, un acoperiș.

După ce am făcut fântăna (primul lucru înfăptuit) și gardul singura mea grijă a fost să punem cât mai repede pomi fructiferi. Câte unul din fiecare cel puțin, dar dacă se poate cireși mai mulți. Am pus trei, unul s-a dus, unul face cireșe dar și ele fac ceva și-anume viermi și unul…unul este visul meu frumos din luna mai.

De-atunci a trecut destul timp pentru ca nucii de cioară să iasă pe rod, exemplarele de thuja dinspre stradă să depășească gardul care este de peste doi metri iar caprifoiul să îmbrace din plin panourile din sîrmă zincată și pergola de lângă cireș.Caprifoi

Dacă vi se pare că pe-aici e prea mult praf așezat faceți-mi un serviciu și dați click pe melodia de mai jos.


Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Sâmbătă, 25 mai, 2013 – Mai&8221;

  1. În mai m-am logodit şi eu.
    În mai m-am şi căsătorit, un an mai târziu.
    Iar despre cireşi… Avea bună-mea unul „în vârful troaşului”, de-ăla de vară, cu cireşe amărui, înalt până la cer (cel puţin mie aşa mi se părea pe-atunci), pe care-l culegeam în timpul „pologului” (adică: strânsul fânului), împreună cu unchii, mătuşile şi verii mei, mulţi dintre ei de vârste apropiate, fiindcă bunică-mea a continuat să zămislească şi după ce i s-au măritat fetele mai mari…
    Ce amintiti ştii tu să răscoleşti. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s