Deși ziua se tot mărește, timpul tot nu ajunge. Nu ajunge să faci, nu ajunge să stai, nu ajunge să vezi, nu ajunge să cuprinzi, să miroși, să simți. Acest nu ajunge e foarte de bine. Înseamnă că îți vine să faci o grămadă de lucruri, că nu ai stare, că ai energie, că te miști. Adio letargie, adio melancolie, în cap îmi bâzâie natura, îmi vine să mă dau de-a dura în iarbă. Fiecare zi vine cu noi surprize, soarele deja te lovește în moalele capului chiar dinainte de prânz și ce nu se pârjolește…crește, înflorește.
De la mine din ogradă 
Ai descris atat de bine starea de spirit ce ne cuprinde acum :)) Cand ajung in livada cu pomi, in care iarba este desavarsita ma cuprinde o stare de bine, si mi-as dori sa am o putere sa cuprind totul in brate :))
Te imbratisez !
ApreciazăApreciază
Odată, când mi-era mai greu (în mod gratuit) pe la serviciu și nu aveam alternativă, am citit că dacă îmbrațișezi un copac el te încarcă cu multă energie. Eram cu omul meu în Grădina Botanică și am văzut un arbore de Ginkgo Biloba. I-am spus cele de mai sus și i-am zis că tare aș strânge arborele acela în brațe dar că mi-e jenă. M-a încurajat, mi-a ținut de șase și eu am cuprins trunchiul în brațe culcându-mi fața pe tulpina lui. Un copac emană căldură ca o ființa vie și aproape că simțeam cum pulseză și curge seva.
Big hug Vasi!
ApreciazăApreciază
Primavara ne uimeste mereu, o ador!
ApreciazăApreciază
Ne trezește la viață.
ApreciazăApreciază
Ultima poza…am intins o mana sa cuprind si sa-i mangai 🙂
ApreciazăApreciază
Cam greu să-i prinzi pentru că se mișcă precum șoriceii speriați de mâtă.
ApreciazăApreciază