Vineri, 15 martie, 2013 – „Muca”


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013, proba Femei care te inspiră

Atunci când era la grădiniță, la grupa mică, a participat la prima serbare din viața ei cu febră 39.

Pe lângă rolul care-i fusese atribuit, floricica numărul „x” dintr-un buchet de flori, a jucat încă unul, de mai largă desfăsurare, înlocuind, în ultima clipă, o altă fetiță bolnavă și ea care fusese reținută la domiciliu.

– Ai mai primit un rol draga mea! Bravo! Ce rol?
– Muca!
Musca voia să spună. Atât de mult i-a plăcut ideea de piesă de teatru încât reținuse aproape toate rolurile așa că a fost foarte ușor să salveze spectacolul.

La serbare a fost floare și muscă. În viață, evoluția ei a fost precum cea a unui fluture: întâi gogoașă dodoloață, apoi o pupă introvertită și stângace, apoi o explozie de culori pe aripi diafane, căutând ici, căutând colo, într-un zbor plin de gingășie căldura, iubirea, lumina, cunoașterea.

Acum este o tânără responsabilă și generoasă, îndrăgostită de frumos, de eleganță, de rafinament.

Au format-o succesele și eșecurile, lupta pentru devenire, iubirea și suferința din dragoste, prăjiturile alungate cu osârdie, cântarul, centimetrul și oglinda, respectul pentru propriul corp, căutarea continuă a frumosului, a binelui, a armoniei.

Frumusețea unei chip vine din interior, nu există femeie frumoasă cu suflet urât.

Frumusețea unei siluete vine mai ales de la “dedesupturi”, cum ar fi spus mătușa mea, tanti Ostina, dar și cât de bine vin „dedesupturile” pe o siluetă frumoasă și „Muca” beneficiază de o astfel de siluetă.

Se bucură foarte mult de “horboțele”. Așa le spun eu, care mă omor după arhaisme, articolelor delicate și stilate de lenjerie.

Făcută să sublinieze, să ascundă, să înfrumusețeze, să corecteze, să inspire, să bucure, să dea încredere, să ocrotească, să adauge, să diminueze, să creeze (uf! trebuie să-mi trag sufletul), lenjeria pentru femei este o opera de artă.

Creatorii din acest domeniu sunt adevărați oameni de știință și veșnic îndragostiți de frumos și de natura umană. Atâtea aspecte au luat în considerare de-a lungul vremii încât acum, cu greu te poți descurca și bucura de tot ceea ce au gândit fără un ajutor documentat. Dar până la urmă, toate, materiale, forme, combinații, accesorii, culori, articole, colecții, linii, stiluri te ajută să te cunoști și să te iubești și să te simți bine în pielea ta.

Mare invenție comerțul electronic. Stai cu un ceai de iasomie în față și răsfoiești cataloage cu produse fără să isterizezi vânzătoarele, fără să-ți rupi picioarele.

Iată, doar o adresă de web, câteva click-uri și… un adevărat univers se află în fața ta. Pentru horboțelele secolului XXI un site potrivit, din comerțul autohton, este cel al firmei Jolidon. Magazinul online înzestrat cu ghidul pentru determinarea corectă a măsurilor, facilitatea de livrare gratuită la domiciliu de la o valoare a produselor foarte accesibilă, descrierea cuprinzătoare a produselor te împing în dulcele, pentru femei, păcat al shoping-ului nestăvilit.

Și pentru că tot am pomenit de teatru și roluri… ce prăpăd ar mai fi făcut Chirița în bugetul ispravnicului ei dacă ar fi trecut pe-aici pentru că firma oferă articole cu dichis și pentru persoane XXL.

Când privesc colecțiile c vor fi lansate în curând la Jolidon, gândul îmi zboară instant la “Muca” mea și o văd: delicată și romantică, hotărâtă și dârză când este cazul,…seducătoare. De fapt așa cum trebuie să fie o femeie, diferită de la ocazie la ocazie.

Colecția Freesia Fresh parcă ar fi fost creată pentru zilele ei de vară. Materiale fine, răcoroase, dantela delicată şi romantică, fluiditatea îmbinată cu fermitate, culorile pastelate, toate încântă nemăsurat. Morning Beauty i-ar sluji aerul chic, pe care-l moștenește de la bunica ei paternă, în orice moment al zilei iar negrul de la Passion Garden, colecția caracterizată prin îngemănarea delicată de broderie tattoo, materiale cu efect de mătase şi dantelă vintage i-ar da încredere și siguranță.

Categoric, cu lenjeria de la Jolidon, putem vedea miracolul transformării unei pupe în fluture.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Vineri, 15 martie, 2013 – „Muca”&8221;

  1. Lung e drumul de la Muca la Jolidon, dar cred ca nici n-ai bagat de seama, ci doar ai avut revelatia asta privind-o intr-o buna zi cum s-a trasformat din fetita dodoloata in femeia intolita cu… cum le zici tu?… horbotele. 🙂

    Apreciază

  2. Frumoasa prezentare, imi place mult cum spui tu ceea ce stim toate, dar tu le spui intr-0un fel…aparte.
    Da, Jolidon este si la magazinul meu de aici si este real, unde se vinde de la lenjerie pana la cizmulite 🙂 Imi place Jolidon.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s