28 Joi, februarie, 2013 – De toate

Astăzi de dimineață, când am semnat condica, soarele se juca cu ograda mea. Am încercat să-l prind dar el ghiduș, ba împodobea ici o crenguță, ba colea se tolănea la picioarele unei coțofene, alene.
În curând vom sta mai mult pe-afară și nu privind ca o floare în glastră, de pe fereastră, cu nostalgie.2

N-o să mai trebuiască doar să visăm, o să zburdăm, veseli precum porumbeii în înalt.
3

N-a mai fost nevoie de foc și aș putea spune că am simțit o oarece ușurare.

De când am aflat de Hestia și de când am schimbat tehnica de aprindere a focului și nu mai este fir de fum în odaia mea cea mare, vatra lui „Burtă verde” nu mai este un focar nereușit (făcut de sobarul cel hachițos, Petrică, fi-i-ar numele …slăvit) ci un fel de sanctuar și nu mi se mai pare că sunt femeia cu bărbatul plecat la războiul de 100 de ani împovărată de această corvoadă ci înfăptuitoarea unui act de mare însemnătate. Aprinderea focului a devenit mai ritual decât era înainte, tihna este mai adâncă și zăbava lângă vatră cu ochii la flăcările povestitoare de legende mai prelungită.

Dar tot am simțit un pic de ușurare că nu a mai trebuit șă aprind focul astăzi.

Dintre cocoșii numeroși, puși la poprire pentru că erau prea iubăreți și rupeau tot să zicem așa producând multă agitație și disconfort, am scos astăzi unul și l-am lăsat să-i fie concurent lui Leo, piticul meu viteaz.(Apropos Brăndușa, HELP: lui Leo, cocoșul meu pitic i-au crecut pintenii nefiresc de mult. Ce pot să fac?).leo Leo nu prea mai calcă găinile dar bag seamă că le păstorește și ele sunt mulțumite cu el. Pe bietul gât golaș roșu, pe care mă gândeam să-l înscăunez pentru că este foarte tătos și le cheamă la mâncare, l-au luat la alergat atât micul Leo cu pintenii lui uriași cu tot cât și găina dominantă care a vrut bătaie cu el parte dreaptă.

Ghioceii mei probabil au fost vizitați de galinacee mai anțărț și ciuguliți fix de varful floral că nu au săracii decât frunze. Sunt curioasă câte din brumărelele colorate cumpărate de la Piatra Neamț din piață la ghiveci astă toamnă și puse tot atunci în grădină vor viețui.

În micul meu solar au apărut semne de viață adică răsare salata precum și zorelele pitice din semințe expirate puse la plesneală la fie ce-o fi. Răsadurile mele au fost azi în excursie în prispar unde era soare din plin.

Era gata să uit că anul acesta îmi serbez ziua de naștere la fiecare sfârșit de lună. În minte nu altfel. Dar nu am uitat și februarie face ca astăzi în sufletul meu să fie odată în plus soare.