E bine rău

O zi ciudat de minunată.

În aer un amestec de umezeală fină, fum din hornuri înghesuit spre pamânt de valuri zdrențuite de ceață și printre toate acestea, soarele, ca un tată-mare bun la acest ceas din an, ridicându-se blajin și atoate mângâietor, strecoară lumini, întinde umbre, nuanțează culori.

Natura e pașnică, aparent binevoitoare, oamenii cam agitați.

Avem de trecut o sărbătoare, plimbăreață ea prin calendar dar nu din vina ei, care dă odată în plus această agitație. Mai mult ca-n alte zile, se simțește enorm și se vede monstruos, vorba unui clasic în veci actual. Fiecare după cum îl taie capul. Dacă ar fi să înălțăm un steag în ograda noastră probabil că l-am înălța pe al dacilor dar nu sunt sigură pentru că nu m-am documentat suficient în legătură cu simbolistica.

Oricum ar fi și de oricine ar fi gestionată se cheamă sărbătoarea noastră așa că: Să trăiți români oriunde și oricum vă aflați, împăcați cu voi înșivă și fiind voi români cât mai frumos cu putință! La mulți ani!

Deși din unele puncte de vedere nu e bine, fără sa fie absolut rău, e rău că din unele puncte de vedere este atât de bine. Mă refer la climă desigur.