Arta negocierii

Întâi plângea instant dacă îl refuzai.

Mai bine zis deschidea gura cât putea de tare și scotea sunete întâi sfâșietoare, apoi zgârâitoare. Nu prea ajungeam la a doua categorie, ba chiar nici prima nu se desfășura prea mult, să nu sufere copilul.

Încă nu-și poate exprima doleanțele prin vorbit și-atunci face și el ce poate. După ce m-am călcat pe inimă și l-am lăsat să plângă continuând să editez un text s-a-nvățat că nu ține cu plânsul a început curtea. În primă fază mă pupa ușor pe obraz insinuându-se ușurel între mine și laptop-ușl de pe măsuță. Dacă vedea că opun rezistență sporea forța împingerii și punea acustica în funcțiune. Se ajungea la conflict.

Acum, a crescut răbdarea, s-au rafinat gesturile de tandrețe și gata nu mai rezist…Vă dați seama că în timp ce-am scris aceste cuvinte am fost mângâiată, privirea mi-a fost căutată, numele mi-a fost repetat, nu s-a mai strigat și nici plâns și inima mi s-a făcut praf. Așa că…cuoi, pei, noii Ați înțeles? Culori=start programs, pei=paint unde desenam noii=nori si-i colorăm divers dar mai ales inghigo și kaki.
Cand avem rabdare desenam si trenulet.