Șefa

Este gâsca mea fantastică. Gîsca mea cenușie, rămasă singură, bătrână și… cuprinzătoare.Mmă uimește, mă intrigă, îmi impune, îmi dă de gândit.

După ce a încercat să fie gâscan și s-o mulțumească pe surata ei (fie-i țărâna ușoară că e-n ceruri acum, pe islazul veșnic verde cu ape limpezi curgatoare) doritoare de călcare și-au stat amândouă neclintite o lună de zile sperând că se vor descurca singure fără gâscan să scoată boboci, după ce a adoptat puii de găină scoși la incubator, după ce a alungat toate rozătoarele, musafiri nepoftiți, a restabilit ordinea și a stins conflictele între cocoșeii bătăuși acum și-a pus în cap să suprime noile venite, cele trei rațele albe și dodoloațe după care eu mă topesc.

Când am văzut cum le-apucă de gât pe bietele rațe, bobocoase încă, mi-am zis: bine că te-am văzut! și-am pus-o repede la izolare. A fost singurul lucru pe care l-am reușit în toată vânzoleala. Mă va ține minte dar sper să mă ierte pentru câtă dreptate i-am dat altădată.

Mă duc să restabilesc ierarhia: rațele vor trebui să se mulțumescă cu mai puțin.