Definitiv… (transmisiune din str. Trandafirilor)


Da, definitiv m-am indragostit de „Ciuperca Mica”, localul, aparent micut, de pe malul lacului Ursu. Acest fapt s-a petrecut cand am descoperit acolo supa crema de usturoi servita in chifla rumena si grasa. Nu exista fel de mancare, la ora asta, in mintea mea, mai mămos decât această supă. Crezi că doar dacă spui usturoi și încă supă de … vei cădea răpus de miros!? Eroare, faceți o încercare.

În rest, ieri am ieșit din zona Sovata și am fost la Reghin.

Apocalipsa și extaz. Am vizitat un showroom de mobila. Mi s-a incalzit inima vazand mobila din lemn cu suflet. Sigur, piese disparate, marfa merge la export, se lucreaza pe programe si cand se termina un program ramane ce nu s-a vandut. Dar am vazut mobilier din brad prelucrat cu atata grija si baituit in nuante ata de elegante incat mi s-au umezit ochii. Iata ce pot face niste maini dibace, vorba …vorbei! Sunt 9 fabrici în oras si aproape totul merge la export.

Orasul arată atât de jalnic că am crezut că sunt într-un film de groază. Aici iei suturi in fund si palme dupa ceafă una-doua din cauza contrastelor.

La alta locatie, sediu nou, extraluminos, cu o supanta mareata care sa permita expozitie la parter si birouri la etaj, am stat de vorba cu o doamna, fost director comercial, pensionara acum dar probabil sotia patronului. Am vazut acolo moduri de prelucrare a stejarului de neconceput pentru mine alta data. Piese imense, in stil cubist, enorm de grele ca masa si extrem de seci ca stil cautate in Franta, Anglia etc.

Ne arata un model de masa pe care si-l luase si ea acasa. Imensa si de neclintit. Dar cat are dining-ul dvs? …Am platit 19 milioane gazul metan (de la reteaua publica) intr-o luna… Indeed!

Ploua. Vreme se zgribulise putin. Preumblatul printre stiluri, schite, obiecte, franturi de fraze care descopereau realitati crude si realitati exorbitante ne-au ravasit gandurile si ne-au obosit.

Pe drumul spre casa am mai fi putut opri inca odata la hanul pescaresc dar gandul bun ne-a facut sa nu ne oprim. Am lasat masina „acasa” si ne-am dus la ciuperca.

Pleduturile asteptau cuminti pe spatare. In meniu, la lista bauturi, am descoperit tuica de pere. Pentru mine interzisa, pentru omul meu binefacatoare deoarece avea oarece deranjament si stiu eu ca daca nu este ceva infectios o tarie te drege.

Am dibuit-o, i-am recomandat-o, a comandat-o. Cand i-a fost adus paharul, pentru ca acesta nu parea un copilas ci un adolescent foarte aproape de maturitate ielul a fost un pic contrariat. Cam mare, parca am spus 50 de grame, cam tare, parca scria tuica, asta-i palinca toata ziua, daaaaaa’ buuuunăăăă… O luăm și noi din altă parte…din Ungaria ne-a spus băiatul cu o sfială ciudată. Mirarea cu privire la dimensiunea paharului s-a risipit repede. Fundul paharului era artistic înălțat în așa fel încât cavitatea era de cât trebuie.

Mi-am găsit primul obiect pe care să-l iau ca amintire si care sa ma incarce cu energia locurilor. Este un mic obiect portabil de toaletă. O oglindă rabatabilă pe un suport de lemn cu sertăraș, de culoarea mierii. Era unica si era stinghera in magazinul respectiv, un magazin cu mobila iubibila (un termen cules de curând din auzite) de cei din zilele noastre care vand piesele vechi din casele mostenite si-si cumpara modernisme din pal si MDF. Poza cand ajung acasa.

Mi-am mai luat un obiect, o oala smaltuita cu capac, de Corund cred, pentru mancare la cuptor.

Mai trebuie ceva. Vom vedea ce va fi.

Astazi Praid si Corund.

(Va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s