Nesimtirea cu proptele si nobletea din gene

Am avut de umblat zilele acestea pe la banca si printr-un magazin alimentar cu autoservire.

La banca m-am simtit ca la aprozar iar la magazin ca intr-un muzeu de arta.

La banca mi-au dat lacrimile.

Nesimtirea cu proptele a fost prezenta în ambele ocazii si sedii ale aceleiasi banci. Nu poți să fii neinstruit în mod grosolan și să nu ai nici o tresărire de teamă că ai putea fi penalizat, dat afară etc. decât dacă ai spatele bine asigurat. Amândouă personajele culmea, bătrânele, una un pic colerică cealaltă obez-angelică cu debretini (carnati grosi de proasta calitate din timpurile ceausiste) de zulufi pe lângă urechi. Na, fiecare vârstă are „succesurile” ei.

Cand salariatii „isi baga picioarele” ma tem ca e semn ca banca se duce de râpă.

Nimic nu mă face să mă zvârcolesc de amărăciune, ciudă și revoltă mai mult decât diminuarea continuă a calității umane. Ce alegem să facem noi cu noi?!? Ce-nseamna libertatea pentru noi? Ce-nseamna democratia? Imi bag si-mi scot ce, de unde si cand vreau?

La supermarket. Un paznic intrebat de unde se iau carucioarele, (nu le observasem afara la intrare) imi da informatia ceruta. Vazand ca ma scotocesc dupa o moneda pe care n-o aveam, ma striga prin geam si-mi ofera un carut liber dinauntru. Mi-a usurat viata.

La casa mi s-a parut ca un tanar vrea sa intre inaintea mea si-l atentionez un pic mai apasat. Pe urma il vad ca nu are decat doua articole in mana si-i spun poti sa treci, ai putin! Intra in fata mea, locul stramt, eu raman in urma caruciorului. Pentru ca avea un timp de asteptare si era chiar in fata benzii rulante s-a gandit sa-mi usureze mie treaba si s-a apucat sa-mi puna articolele din cos pe banda. Mi s-a zgribulit pielea de emotie. Iata, am intalnit nobletea din gene.

Si uite-ata-uite-ata viata mea curge bag sama de parca cineva mi-ar pune piedica si mi-ar da un sut in fund in acelasi timp.