Relache

sau mai clar iubitul meu m-a părăsit pentru o săptămână. Pot acum să mai scriu două trei rânduri în pace și liniște.

Am dat de dimineață o raită prin ogradă. Răcoarea luminoasă din primele ore ale dimineții, bobițele de rouă ce-mpodobesc firele de iarbă verde, verde, orăcăitul broaștelor de pe baltă, un pic mai târziu cucul care cântă undeva în apropiere totul îmi umple sufletul de delectare.

Fac inventarul. Caisul nostru nu o duce prea bine aici in zona noastra. El este foarte harnicuț, înflorește mult dar probabil prea devreame și când e mai frumos vine câte-o brumă care-i răpește bogăția de rod. Cu toate acestea, pe undeva mai pe la subțiori, ascunde el totuși câteva caise pentru noi. El fiind atât de mare și ele atât de puține le descopăr greu, doar după mari căutari. Iată-le:

Prunul „doi ochi albastri”, cum imi place mie sa-i spun, a fost tare bolnav anul trecut. Anul acesta este plin de rod. Daca reusesc sa-l apar de bâzdâgănii se pune de-o povidlă, adică gem fără zahăr fiert îndelung în curte pe foc de lemne.

Este secetă și deja arșiță. Este clar că mi-ar trebui niște umbrare ușoare pentru grădină. Deocamdată mă ajută tunelele improvizate care fac ca apa să nu se evapore așa repede. Iată roșiile mele, un strat de salată și câteva fire de ardei.

Puisorii au iesit la soare. Nedumeriti la inceput, cercetau încremeniti doar din ochișorii negrii – boabe minuscule de piper pădurea de iarbă verde. Repede însă și-au găsit mișcările firești, au început să zburde și să-și agite aripioarele. Îi poți privi minute în șir și nu te plictisețti.