Valoarea de întrebuințare


Conținutul blog-ului meu, naiv-leșinat pe teme rural-diluate axat, ar putea ridica semne de întrebare în legătură cu simțirea mea socială, dacă pot spune așa. Este vorba doar de o opțiune temporară să spunem în legătură cu forma de manifestare a simțirilor provocate de socialul nostru. Adică deocamdată strig în sticlă, ca-n desenele animate.

Dar totuși…
Am chiar lângă mine niște vecini problematici, cam fără discernământ și cam fără perdea. Fie la ei.
Așa zic și ei deci pînă la urmă …CONSENS. Adică ei zic „În curtea mea fac ce vreau”.

Numai că ieri, musafiri ai tribului respectiv (nu, tribul nu e colorat), tineri aflati foarte aproape de majorat, au intrat în curtea mea de-a binelea printr-o metodă foarte periculoasă pentru ei, adică aflați la volan, fără permis, după ce consumaseră alcool cînd afară erau aproape 40 de grade, călare pe gardul meu pe care l-au pus la pămănt pe 75% din lungime.

Slavă Domnului că n-a fost nimeni rănit, gardul meu salvînd două vieți deoarece fiind flexibil și încărcat cu verdeața= Maicii Domnului s-a dat din calea lor cum a putut adica contorsionîndu-se iremediabil și culcându-se la pământ într-un sacrificiu suprem.

Acesta este faptul divers.

Dar aflu de la vecina de vizavi (intr-o astfel de situație se emit tot felul de aprecieri) că stăpânul casei alăturate, gazda îngerașilor, i-a spus în față ca ea se culcă cu cineva de pe stradă iar soțul ei cu altcineva de pe stradă oripilând-o prin libidoșenie și țăcăneală. Și soțul i-a zis, ei lasă, treci cu vederea să fim și noi vecini. Și asta pentru că din când în când el împrumută ceva scule de la împricinați.

Ei, și uite așa afli după o viață care îți este valoarea de întrebuințare. Femeia nu face cît o săpătoare.

P.S. Am chemat poliția dar am spus ceea ce era și adevărat că nu am văzut cum s-a întâmplat și i-am indicat pe ei lămuritori. Nu am depus plângerea pentru pagube materiale pentru că am și eu copii și am zis că mi-o ajuta Doamne-Doamne altădată. Ca răsplată, tânărul vinovat, de aburii bahici eliberat, s-a rățoit la mine neadmițând paguba în totalitate și înștiințându-ma c-o sa repare încuietoarea cu-n baros.

Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești.

Nu e bine că e așa de cald!

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Valoarea de întrebuințare&8221;

  1. Of, Doamne, ca greu e, sa ai astfel de vecini ! Da, stii, vorba aia cu ulciorul, care merge la apa – acum au avut de a face cu un om rabdator ca tine, da data viitoare ?
    Si mai avea bunica o vorba : Dumnezeu, nu bate cu boata …
    Sanatate si rabdare !

    Apreciază

  2. Tu dupa intimplare asta, cu gardul, nu te pune sa citesti vesti din astea. Pune-ti o muzica relaxanta si gindeste-te la ceva bun si frumos, ca tot nu se schimba nimic, din ce-i anapoda in lumea asta !

    Apreciază

  3. Dragă Ilinca, e-adevărat, nu e bine că e aşa de cald. Toate de la prea multă căldură se trag. 🙂

    Pe vremuri, când încă era climă normală, credeam că doar la bloc ai de-a face cu mirosul de tocană al vecinilor (şi, desigur, şi ei cu mirosul tocănii tale).
    Acum ştiu cu certitudine că indiferent dacă locuieşti la bloc sau la casă, Sartre avea mare dreptate când spunea că „infernul este ceilalţi”.
    Mult curaj în continuare!

    Apreciază

  4. O, Diana! Posibilitati sunt fara numar, fara numar pentru ca si prostii sunt la fel!

    N-as fi folosit cuvantul prost, am fost inclinata sa consider intamplarea un accident fericit-nefericit rezultat al unei clipe nefaste si m-am rugat instantaneu sa fim feriti, noi familie, noi, popor, noi omenire cat se poate mai mult.

    N-as fi folosit cuvantul prost pentru ca totusi repara cand de fapt puteau sa-mi intoarca spatele ba chiar sa mi-o mai si dea pe cocoasa pe-nfundate.

    Dar cand i-am vazut ca vin cu panouri cu 20 de cm mai inguste si cu 20 de cm mai inalte doar pentru ca nu s-au gandit sa ia masurile ca lumea nu pot sa spun decat… ce-am spus.

    Apreciază

  5. Teodora,

    Eu am tendinta sa cred ca fac parte din infern alaturi de ceilalti, ba chiar pentru mine infernul sunt eu.
    Uneori insa ma cam depaseste situatia si asta mai ales cand realizez ce se intampla cu omenirea noastra, cum in loc sa evoluam, sa ne rafinam optam sa devim din ce in ce mai primitivi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s