Savoniada saga II


Am ales să încerc să fiu de folos prezentîndu-mi nu măestria ci stîngăcia, greșelile și consecințele.

Cum spuneam anțărț, am trăit o prima experiență a producerii săpunului de casă, handmade cum se spune acum.

Am reușit și nu am stricat materia primă adică am obținut 8 cărămiduțe și nu un castron cu budincă sau cu lapte covăsit. Mare lucru dacă luăm în considerare că am avut cîteva disfuncționalități și am făcut greșeli:

– cîntarul meu de bucătărie m-a derutat deși este foarte deștept pentru că avea bateriile slabe
– am cumpărat sodă fără specificație privitoare la concentrație, scria pe ea doar sodă pentru săpun
– am fost nerăbdătoare și nu am respectat timpul de mixare
– nu am folosit articole de protecție și de deși nu m-am rănit tot am înregistrat pagube pentru că mi-am stricat o fusta și o pereche de pantofi pe care au sărit stropi de amestec inofensiv la momentul cînd s-a produs stropirea din punct de vedere al sodei dar nu și al amestecului încă uleios.
– am folosit apa plată și nu apă distilată
– nu am pus hirtie pergament pe fundul tăvii și am avut dificultăți la scos.
În consecință, deși am avut intenția să folosesc cîte 150 g ulei cocos și ulei măsline și cîte 75 g ulei migdale și ulei floarea soarelui, soda și apa aferentă după calculatorul de pe net nu pot spune cît am folosit pînă la urmă deoarece am ajustat din mers. Acum sunt sigură că săpunul meu are prea multă sodă dar mă gîndesc că va fi bun pentru cîrpele de bucătărie folosit probabil cu manușile de menaj. Dar poate este devreme să mă pronunț.

Am adăugat în el ulei citeva picături de ulei de lavandă și la început era parfumat acum însă a rămas un miros de …curat dar care nu mai aduce a lavandă.

Atașez și fotografii cu produsul finit. Nu am fotografii din timpul fabricației din lipsă de răbdare și din motive de lucru dezorganizat. Nerăbdarea deh…

De făcut sigur o să mai fac dar chiar frenezia nu m-a cuprins încă. Oricum am găsit și sodă civilizată, cu toate îndicațiile pe ea. Mi-am cumpărat un cuter si un recipient pentru maturare precum și unul pentru mixare.
Un prim avantaj al săpunului făcut în casă este că știi sigur că nu te speli cu Elodia.
(va urma)

14 gânduri despre &8222;Savoniada saga II&8221;

  1. Arată foarte bine. Bravo!

    Poate ne dezvălui şi reţeta. Şi mai am nişte întrebări:
    De unde se cumpără acele uleiuri de lavandă, cocos, migdale? (de la Plafar? sunt speciale?)
    Iar sodă de care trebuie să fie?
    Sunt foarte curioasă… 🙂

    Apreciază

    • ilincaotgramesti zice:

      http://www.soapcalc.net/calc/SoapCalcWP.asp

      Acesta este tabelul interactiv care iti spune cata soda trebuie sa pui in functie de concentratia ei si de tipurile si cantitatile de ulei pe care le vei folosi. In plus iti face si o caracterizare a viitorului sapun in functie de ce uleiuri ai folosit.

      Despre soda se spune ca trebuie sa fie cat mai aproape de 90% dar sapunul meu a iesit totusi si cu o banala „noname” sa-i spunem asa.

      Uleiuri am cumparat dintr-un magazin de produse naturiste dar se pare ca s-ar gasi si la Metro cel de cocos si mai avantajos.

      Toate astea sunt si in functie de zona fiecaruia si de posibilitatile de documentare si aprovizionare.

      Sper ca te-am lamurit.

      Intre timp, pentru ca sapunul a devenit dur nu m-a rabdat inima si am incercat sa spal, cu manusi evident. Operatie reusita. Pe urma am spalat si fara manusi. Pisca pe rana daca exista si eu am o gaurica pe un deget de la fabricarea lui, semn clar ca soda e prezenta inca.

      Dar testul a meritat pentru ca e deja un bun sapun de rufe: dur, nu se inmoaie scarbos, spumeaza (nu foarte mult) si spala. Sper ca te satisface raspunsul meu.

      Apreciază

  2. ilincaotgramesti zice:

    Pai atunci Teodora, la treaba si te astept cu marturisiri. Te vom intampina asa:

    Atata doar, trebuie sa stii asta, daca faci odata nu va ramane singura incercare.

    Apreciază

  3. ilincaotgramesti zice:

    Alex, pai ce crezi, este gata si al doilea. Am multe carpe de bucatarie. Inca folosesc amarata aia de soda, asta am cumparat asta iubesc. Oricum, am incercat ceva nou: un ingredient „secret” pentru marirea gradului de spumare si infuzie de pelin. Dar nu te teme si nu mai folosi termeni din aia… cu trimitere. Ce facem noi e cercetare. O sa se cearna pana la urma retetele „cele mai”, o sa apara intervalele de timp optime etc. Sau NU?

    Apreciază

  4. Binenteles, ce facem noi aici e „top secret” , iar cine nu crede n-are decat sa incerce! Eu nu pot spune ca am ajuns la reteta perfecta, dar ma apropii. 😀
    In orice caz, ma bucur ca te-ai apucat si tu de treaba, mai schimbam impresii! 😉

    Apreciază

  5. ilincaotgramesti zice:

    Hi, hi, hi…Impresii. Vrei sa spui ca ai pe seama cui sa te amuzi. Ce impresii sa schimbe batrana broasca testoasa incepatoare cu caprita care avanseaza ca sageata in arta …sapunitului, ma rog… sapunatului adica intelegi tu…

    Apreciază

    • ilincaotgramesti zice:

      -Sorry Stefana, nu stiu de ce au intrat ca spam si de-abia acum le-am recuperat.

      Interesant si aspectuos sapunul tau.

      Daaa, stiu ca dureaza cam 3 saptamani procesul de saponificare si ca este mai sigur sa-l folosesti dupa intervalul acesta.

      Doar ca eu vazandu-l suficient de intarit si fiind cu mai multa soda l-am menit pentru spalat rufe si am vrut sa vad pur si simplu daca spala vreun pic. Pentru stadiul acesta incipient s-a comportat foarte bine. Nu s-a inmuiat, a spumat rezonabil si a spalat.

      Ai uns formele? L-ai lasat in forma pana la sfarsitul procesului?

      La al doilea test am rezollvat problema cu scosul pentru ca am pus o folie subtire pe fundul tavii.

      Ce efect are scortisoara, doar de aroma?

      Multumesc pentru participare. Poate mai povestim.

      Apreciază

      • Stefana zice:

        Scortisoara are si un efect de gomaj.
        „Formele” nu le-am uns de nici un fel. Folosindu-le scapi de job-ul portionarii. Cred ca poti folosi funduri de PET-uri taiate, ca sa iasa sapunul dantelat 😀
        O sa testez alta reteta de sapun, prima sarja n-a avut succes la barbatii casei.

        Apreciază

  6. stefana zice:

    Exact cand ai facut sapunul?
    Asta este realizarea mea din vara anului trecut:
    http://home-and-garden.webshots.com/photo/2786754670101198585mZIjon
    Dupa cum se vede am folosit „forme” de la iaurt Napolact si de la crema Hochland 😀
    http://home-and-garden.webshots.com/photo/2588953250101198585kCxTQT
    N-am avut problema sa scot produsul finit din ele. Si nici nu m-am grabit sa-l folosesc, pana nu s-a incheiat procesul de saponificare.
    Am mai trimis un comentariu similar, dar vad ca nu a aparut.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s