Suflu nou

Hm, dupa ce m-am plictisit de poezele usurele, cu o senzație acută că se formează un vid prin tărtăcuță dacă nu fac ceva și insuflețită de iarna care la mine în ogradă e „gospodărească”, am pornit la navigat și pînă la urmă… s-a legat.

Adică am dat peste blog-urile unor oameni preocupați, documentați, experimentați și mai ales generoși pe teme de grădinărit. Un mare off al meu, grădinărit-ul. Și astfel gîndul mi s-a comutat către înțelepciune, adică iată, e vreme minunată pentru a planui, gîndi, acumula și apoi asalta în primăvară, iară, terenul destinat unde puțin am zîmbit și mult am oftat.

Mare off pentru că de ceva ani încoace natura e nebună, nu, draga de ea, nu a înebunit singură, asta e clar, dar… În consecință lucrurile nu mai stau ca pe vremea copilăriei mele cînd mama punea ceva semincioare, dădea un pic cu sapa și pe urmă venea treaba „grea” pentru mine: „du-te și adu-mi și mie pătrunjel, roșii și ardei, ia și niște cepușoară, dar așa mai pe sărite, să facă mama o ciorbică bună”.

Acum ești uimit de cîte boli și dăunători te pot „bucura” într-un sezon. Să ai legume și fructe fără chimicale pare a fi o utopie. Dar sa ai o gradină personală, chiar dacă asta înseamnă ceva daune fizice, este un lucru ce merită realizat. Măcar tu vei pune sigur chimicala în doza recomandată și admisă. Deoarece omul străin poate fi precum Costan a lu’ Maricica lu’ Cucu, fie-i țărîna ușoară, care după ce a tratat cartofii a venit acasă, s-a urcat pe cuptor, a spus ca se simte rău, a băut un pahar de lapte și …încă odată, fie-i țărîna ușoară măcar acum că tare l-a mai trudit și a sfîrșit otrăvit.

Așa că sunt în curs de a-mi îmbogăți lista de blog-uri de urmărit și foarte bucuroasă de ce am descoperit.