Fir alb de neghiniță


Era cîndva un strop de rouă
și strălucea candid în soare.
Ne aducea sub tălpi răcoare
Cînd începea cîte-o zi nouă.

S-a terminat.

Acum, fir alb de neghiniță,
purtat de vînt în hoardă mare,
cu mii de frați și surioare
zidește un val de neființă.

Crează fantasme.


Puzderia albă, cînd e stăvilită
alcătuiește multe forme bizare.
Ce n-a-ncremenit răgaz tot nu are
aleargă-ntr-una de vînt haituită.

Acum a stat.

În univers legea s-a mai schimbat.
Lumina nu vine din cer rasfirată.
E cale lactee pe sol revarsată.
Pămîntul de alb e complet inundat.

Așa, ca în basme.

Morala:

Există, sigur, și-o morală
în cele ce mai sus am scris.

Tu poți avea, fără-ndoială,
înfăptuiri demne de vis

chiar de te crezi o neghiniță
și nu dai bani pe-a ta ființă.

Îți trebuie un gînd înaripat
și să te lași de vînt purtat

daaar…să ai grijă negreșit
să fie vîntul potrivit!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s