Tanti Meri si… Internet-ul


Soc… Nu am intrat la liceu din prima desi am fost singura eleva cu premiul intai din clasa 8 ani consecutiv…

Toti premiantii de la scoala noastra, inafara de unul, ne-am dus la acelasi liceu, nu spun care chiar de-a dreptul dar… era intr-o zona buna si …este si acum. Nu stiam dar aveam sa aflam ca era predestinat si… este si acum. Singuraticul a intrat din prima sesiune, noi ceilalti am inregistrat un esec colectiv rasunator. Veneam de la o scoala dintr-o comuna limitrofa Bucurestiului. Ni s-a soptit compatimitor, chiar de catre directorul liceului, sa venim in toamna ca intram sigur. Unul singur a ascultat restul ne-am imprastiat. In toamna s-a rezolvat cosmarul.

As broda mult pe tema asta daca nu as avea ceva sa-mi reprosez. O constatare amara valabila pentru mai toti : luam din sfaturi si recomandari ceea ce vrem sa auzim, ceea ce este comod, preferabil pentru noi si nu ceea ce ar trebui.

Eram in clasa a cincea si imi placea tare sa invat. Fugeam acasa de la scoala sa-mi termin lectiile mai repede si invatam si lectiile care urmau in avans. Mi se parea usor si frumos.

Eram numai cu mana pe sus in clasa si … mare bucurie mare, stradaniile mele erau rasplatite cu ploaie de 10.

Stiam sa citesc inainte sa merg la scoala si cum am invatat sa semnez am si descoperit biblioteca comunala. Bibliotecara, blonda ca o artista, nu m-a lasat sa-mi aleg singura o carte si mi-a dat o micime cu doua pagini, 10 poze si trei cuvinte. „Citeste-o pe asta si cand o termini vii cu ea inapoi”.
M-am dus pana acasa, am „terminat-o” si m-am dus repede inapoi dupa o jumatate de ora.

Intr-o zi din clasa a cincea, o fetita mai mare ma indemna sa ne jucam undeva.
„Nu pot, ma duc acasa sa-mi fac lectiile”, i-am spus.
„De ce? Te-asculta maine?”.
„Eu vreau sa stiu, sa pot sa ridic mana si sa iau note bune”.
„Si ce, de cate ori ridici mana iti pune nota?” mi-a pus ea intrebarea fatala.”
NU!!!!„, am raspuns eu infiorata de o constatare demolatoare.
Pai vezi ca esti proasta!
Ei, numai asta sa nu-mi spui.
„Eu stiu de la sora mea mai mare ca intai se asculta toata clasa pentru prima nota si de-abia pe urma se ia catalogul de la inceput pentu a doua nota. Eu invat doar cand imi vine randul!”

Si cei patru ani care au urmat au fost gloriosi. Am invatat doar cand „a trebuit” cu o arta demna de cauze mai nobile si am luat doar premiul intai. Dar golurile din cunostintele mele erau ca de svaiter.

Asa am ajuns eu la „leaganul adolescentei mele” si la … tanti Meri. Odihneasca-se in pace. Portareasa si emblema liceului nostru. Locuia la subsolul liceului. Din ce motive nu stiu, dar stiu ca avea o camaruta care emana din plin personalitatea ei vulcanica si …graseiata.

Tanti Meri, Papa Ilis (profesorul de matematica…nu i se spunea degeaba „PAPA”), Parcul Herastrau unde chiuleam cand nu invatam la vreo materie si eram in pericol, sala mica de sport cu barna de gimnastica pe aparate unde dadeam „reprezentatii” pentru nota fara sa fi facut vreo pregatire. Rau era sa fii pe barna dar si mai erau era sa fii in sala pentru ca radeam pana la delir de ce se intampla pe barna…

Madam Dorcescu, la romana…oricat invatam la ea tot asa ma simteam.

Si-apoi domnul Pasarin, Minerva, rimelul si latina…Domnul Pasarin profesor de romana, Minerva colega noastra care ne complexa cu „savoire faire”-ul ei intr-ale pudrei si rimelului si razbunarea divina care era sa ne coste viata prin ras…
Domnul Pasarin: Care este opera de capatai a lui Dimitrie Cantemir?
Minerva: Crestere si descresterea…aulaie otomanicaie…

Banchetul organizat in holul mare al liceului. Mi s-a parut extrem de potrivita ideea. Eram imbracati de restaurant, eram serviti de chelneri dar…eram la noi „acasa”, ocrotiti de mediul unde mai „crescusem” un pic.
Am plecat de la banchet si am petrecut ceva timp pe o banca din parcul vietii mele, cu prietenul meu de-atunci, am stat pur si simplu, intinsa pe banca, cu capul pe genunchii lui, sub lumina lunii si am lasat gandurile s-o ia la vale, sa se duca unde-or vrea ele, se termina totul, si nu stiam si nici nu doream sa stiu ce va urma… se termina… atunci se termina…

Mi-a placut mult cladirea liceului meu si curtea lui cuprinzatoare. Desi era cam sumbru poate, pentru mine a reprezentat gradul de siguranta de care ai nevoie ca sa cresti si pe care n-o prea aveam acasa

Cum de-am ajuns sa depan amintiri? Mare lucru navigatul asta pe internet. Te pornesti sa cauti ceva si ajungi nici nu stii cum la altceva…Nu sunt fan Mircea Badea dar am ajuns pe site-ul lui, de ce nu mai stiu, si acolo, cineva ii reprosa intr-un comentariu ca e prea acru si cinic si prea desfiinteaza Bucurestiul…Ca orice s-ar intampla cu el, cuprinde viata multora dintre noi, amintirile noastre, tineretea noastra, copilaria fiecaruia dintre noi…

„Mi-e dor de tanti Meri!” – spunea persoana respectiva…

2 gânduri despre &8222;Tanti Meri si… Internet-ul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s